Lucian Morar: Theodor Paleologu va fi un președinte pragmatic și extrem de rațional
Alegerile prezidențiale din data de 10 noiembrie trebuie tratate cu mare responsabilitate. Ele vor desemna conducatorul nației pentru următorii cinci ani. Iar de modul în care acesta va gestiona politica internă și externă a țării depinde dezvoltarea României. Lucian Morar, președintele Partidului Mișcarea Populară Maramureș, îndeamnă alegătorii să cumpănească bine la momentul votului și să aleagă în cunoștință de cauză.
”Am convingerea că, la modul general, electoratul înțelege importanța alegerilor ce urmează. Iar cei care nu au făcut asta până acum trebuie să știe că fiecare vot contează. A nu merge la urne, a nu îți exprima opțiunea este o mare pierdere. Așa ajungem să avem un președinte care nu îi reprezintă pe români, un președinte dorit doar de o mica parte dintre români.
Pe de altă parte, e momentul să avem foarte clar definită imaginea viitorului președinte. Să votăm responsabil și în cunoștință de cauză, lăsând la o parte prejudecata conform căreia ‘toți politicienii sunt la fel’. Nu sunt toți la fel și avem datoria să ne informăm bine înainte de a acorda votul cuiva. Iar acum, mai mult ca oricând altcândva, avem un candidat care se delimitează complet de toți ceilalți, prin felul deschis, pragmatic și extrem de rațional în care vede drumul României în următorii ani.
Țara are nevoie de stabilitate economică și socială, de politicieni iubitori de patrie, care să stea la masa dialogului pentru stabilirea priorităților pentru viitor. Atâta vreme cât vom fi dezbinați, nu vom ajunge nicăieri. Consensul și compromisul acela pozitiv, în care fiecare lasă de la el pentru a se ajunge la un rezultat benefic pentru toți, sunt premisele viitoarei politici propuse de președintele Theodor Paleologu. Doar în acest fel România va putea deveni o voce importantă și respectată în Europa”, spune Lucian Morar, președintele Partidului Mișcarea Populară Maramureș.
Comandat de Partidul Mișcarea Populară. Executat de Rivulus Eprint SRL. CUI Mandatar Financiar: 31190006
About author
You might also like
Senatorul Țâgârlaș: Nu există loc pentru dispute și resentimente în PNL Maramureș
Nu există loc pentru dispute și resentimente în PNL Maramureș, scopul principal al organizației și al fiecăruia dintre noi fiind acela de a strânge rândurile în vederea campaniei electorale care
CONGRES PMP. George Moldovan: “Eugen Tomac este prietenul Maramureșului. Mă bucur că avem doi vicepreședinți la nivel national”
După recentul Congres Extraordinar al PMP, desfășurat la București, filiala județeană Maramureș s-a ales cu doi vicepreședinți la nivel național. Este vorba de senatorul Severica Covaciu și de deputatul Adrian
BUGET DUBLAT pentru programul PRIMUL STUDENT DIN FAMILIE
Bugetul programului „Primul student în familie” a fost dublat, oferind acum șansa a peste 10.000 de elevi din familii defavorizate să meargă la facultate. Această inițiativă liberală este pentru tinerii
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!