LUNA DIASPOREI ÎN MARAMUREȘ
Dragi maramureșeni de pretutindeni, Consiliul Județean Maramureș vă urează ”Bun venit acasă!”, în mijlocul familiilor care v-au așteptat cu mare nerăbdare. Din dorința de a ne reuni și reconecta, Consiliul Județean Maramureș prin Serviciul Diaspora și Relații Internaționale din cadrul Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice a demarat proiectul ”Luna Diasporei în Maramureș”, prin care prezintă evenimente de interes public care au loc în județul nostru, în luna august 2024, creând pagina web: www.diaspora.maramures.ro

Partenerii locali și instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș organizează evenimente care au ca scop principal reunirea comunităților locale, sărbătorind moștenirea identitară a acestui ținut binecuvântat, iubit și respectat de oameni.
Autenticitatea Maramureșului dezvoltă în noi toți un patriotism local, o flacără ce nu se stinge indiferent de distanța la care ne aflăm unii de alții, ci păstrează vie dorința revenirii și bucuria de a trece pragul casei părintești, învăluindu-ne într-un sentiment de apartenență dat de comuniunea cu tot ce ne este drag: oameni, locuri, obiceiuri, emoții.
Așadar, vă invităm, în număr cât mai mare, să luați parte la evenimentele propuse sub egida ”Luna Diasporei în Maramureș”. Acestea au fost gândite atât pentru cei mari cât și pentru cei mici, pentru ca voi, cei care purtați Maramureșul în suflet și îl lăudați în toate colțurile lumii, să vă puteți bucura petrecând timp de calitate alături de familii, dar în același timp, în mijlocul comunității.
Consiliul Județean Maramureș
About author
You might also like
EXPOZIȚIE DE SCULPTURĂ ȘI PICTURĂ ”CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE ÎN FORME, CULORI ȘI TRADIȚII”
Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», și Consiliul Județean Timiș, prin Muzeul Satului Bănățean Timișoara, împreună cu Muzeul Național al Țăranului Român București, vernisează
EXPOZIȚIA ”IDENTITATE ROMÂNEASCĂ – PORTUL POPULAR DIN MARAMUREȘ” VA FI VERNISATĂ LA SUCEAVA
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș vernisează expoziția itinerantă ”Identitate românească – portul popular din Maramureș” la Suceava. La invitația Muzeului Național
Polițiștii nu s-au RELAXAT azi și l-au PRINS cu decapotabila plină cu țigări de CONTRABANDĂ
În urma a cinci percheziții domiciliare precum și a activităților de documentare, investigare și cercetare, efectuate astăzi de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice a fost identificată și indisponibilizata
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!