Ministerul Afacerilor Externe a informat că cetățeanul român considerat inițial dispărut în urma incendiului produs în stațiunea montană Crans-Montana a fost declarat decedat, conform informațiilor transmise de autoritățile competente din Elveția. Reprezentanții Ambasada României la Berna se află în contact permanent cu familia persoanei decedate și acordă asistență consulară, menținând totodată legătura cu autoritățile elvețiene implicate în anchetă. Ministerul Afacerilor Externe a transmis condoleanțe familiei îndoliate.
Autoritățile române reamintesc că cetățenii români pot solicita asistență consulară apelând numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna, apelurile fiind direcționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, disponibil în regim de permanență. Pentru situații urgente, este activ și telefonul de urgență al misiunii diplomatice.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis un mesaj public în care a arătat că procesul de identificare a victimelor a fost unul dificil și că, alături de familie și apropiați, au existat speranțe ca tânărul român să se numere printre supraviețuitori. Confirmarea decesului a fost primită atât din partea familiei, cât și a autorităților elvețiene.
Oficialul român a transmis condoleanțe familiei și a subliniat solidaritatea manifestată în urma tragediei, evocând totodată incendiul de la Colectiv. De asemenea, ministrul a precizat că România a oferit sprijin prin mecanismul european de protecție civilă, inclusiv pentru transportul unor răniți către spitale din Franța, sub coordonarea autorităților române.
Sursa: M.A.E
Partajează acest conținut:

