BREAKING NEWS

Mirosul puternic le-a atras atenția jandarmilor. Doi tineri din Baia Mare, conduși la Poliție după o descoperire sub bancă

Doi tineri au ajuns la sediul Poliției Municipiului Baia Mare după ce jandarmii au descoperit, sub banca pe care aceștia stăteau, un plic cu o substanță vegetală susceptibilă de a fi interzisă la deținere. Cei doi au susținut că nu știu cui îi aparține.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 8 septembrie, în jurul orei 20:00, pe strada Păltinișului din Baia Mare. Un echipaj de jandarmerie care patrula pedestru în zonă a observat doi tineri al căror comportament le-a atras atenția. Jandarmii au precizat că în apropierea acestora se simțea un miros puternic, înțepător. În timpul verificărilor, sub banca pe care se aflau tinerii a fost observat un plic transparent.

În interior se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv, despre care există suspiciunea că ar putea face parte din categoria substanțelor interzise la deținere. În același loc a fost găsit și un pachet de foițe pentru confecționarea țigărilor. După legitimare, cei doi au fost întrebați despre proveniența plicului. Potrivit Jandarmeriei Maramureș, tinerii au declarat că nu știu cui îi aparține și nici de ce se afla sub bancă.

Aceștia au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru continuarea verificărilor și efectuarea procedurilor necesare. Plicul a fost ridicat și urmează să fie predat organelor competente.

Jandarmeria Maramureș reamintește că deținerea ilegală a substanțelor interzise este sancționată de legislația privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și atrage atenția asupra riscurilor pe care consumul unor astfel de substanțe le poate avea asupra sănătății.

Partajează acest conținut: