Ministrul Mircea Fechet a convocat, în această după-amiază, o întâlnire de lucru având ca subiect accidentul din Marea Neagră, din zona strâmtorii #Kerci, în urma căruia două nave încărcate cu produse petroliere sunt avariate. Accidentul a avut loc ieri, 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea #Azov.

„Ne-am consultat în cadrul acestei întâlniri cu specialiștii din #MMAP, #INHGA, Poliția Română, Paza de Coastă, Apele Române – ABA Dobrogea-Litoral și Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”, în ceea ce privește posibilitatea ca unda de poluare să ajungă în apele teritoriale românești ale Mării Negre, sau cum poate afecta unda de poluare țara noastră. Sunt în contact, încă de la primele ore ale dimineții, cu ministrul mediului și apei din #Bulgaria, Petar Dimitrov și cu Svitlana Grynchuk, ministrul protecției mediului și resurselor naturale din #Ucraina. Din informațiile pe care le avem până în acest moment, nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre și să pună în pericol apele teritoriale românești. Având în vedere că accidentul a avut loc pe culoarul Kerci, spre Marea Azov, specialiștii consideră că pe această zonă nordică a Mării Negre de legătura cu Marea Azov, curenții au direcția principală în sens invers acelor de ceasornic, așa că deplasarea este întârziată, posibilitatea de a ajunge în zona litoralului românesc fiind infimă. Specialiștii de la #ABADL monitorizează prin cele 9 stații hidrometrice de coastă și cele 7 profiluri hidrologice de larg, de 3 ori pe zi, direcția și viteza curenților marini”, a precizat Mircea Fechet, care, în această seară, va avea noi discuții cu omologii săi, bulgar, respectiv ucrainean, pentru a analiza evoluția situației și ultimele informații disponibile.
Partajează acest conținut:

