PNL: Prin noile legi ale educației, va fi introdus, în premieră la nivel universitar, învățământul dual
Prin noile legi ale educației, va fi introdus, în premieră la nivel universitar, învățământul dual. Responsabilitățile cu privire la învățare, predare și evaluare vor fi împărțite în mod egal între instituția de învățământ și operatorii economici. Studenții vor fi, astfel, mai bine pregătiți pentru piața muncii.
Pentru susținerea și încurajarea programelor universitare în sistem dual, finanțarea specifică pentru fiecare student crește cu 30% în raport cu finanțarea pe student format în sistem „clasic”. Totodată, instituțiile de învățământ superior de stat şi particulare vor putea să se constituie în consorții de învățământ dual.
Intră pe www.legile-educatiei.pnl.ro și lasă-ne un mesaj cu sugestiile tale de îmbunătățire a noilor prevederi. Împreună, așezăm bazele unui sistem de învățământ mai bun, mai performant!
Partidul Național Liberal
#altfeldeviitor#altfeldescoala#LegileEducatiei
About author
You might also like
“Drumul Horincii”, a doua ediție. Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: În Maramureș avem cea mai bună horincă, nelipsită din gospodăria fiecărui maramureșean
Maramureșul este faimos în țară și străinătate pentru locurile frumoase, pentru oamenii cu suflet mare, pentru tradițiile unice, folclorul și voia bună. Pe lângă toate acestea însă, este cunoscut faptul
Video. INCENDIU devastator la un depozit al firmei STO!
De puțină vreme, foarte multă lume a observat un nor uriaș de fum deasupra Băii Mari. Fumul se vede de la zeci de kilometri depărtare iar mirosul se simte chiar
25 martie, Ziua Poliției Române. Mesajul domnului George Moldovan, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș
“Guvernele sunt trecătoare, societăţile se schimbă, Poliţia rămâne.” Cu ocazia Zilei Poliției Române salut conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, adjuncții șefului Inspectoratului, comisarii-șefi de poliție, conducerile celorlalte subunități
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!