sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

PNL sprijină mediul de afaceri în Parlament. Cele 5 INIȚIATIVE legislative în sprijinul mediului de afaceri și al dezvoltării României

PNL sprijină mediul de afaceri în Parlament. Cele 5 INIȚIATIVE legislative în sprijinul mediului de afaceri și al dezvoltării României

Parlamentarii PNL au depus recent în Parlament cinci inițiative legislative importante, care vin în sprijinul mediului de afaceri și al dezvoltării României. Actuala coaliție de guvernare privește cu ostilitate oamenii de afaceri, pune piedici investițiilor și nu adoptă nicio măsură pentru dezvoltarea mediului de business.

PNL încearcă să reducă efectele negative ale politicii guvernului, depunând în Parlament mai multe initiative legislative care vin în sprijinul mediului de afaceri, încurajând transparența și simplificarea birocrației.

Un proiect de lege important susținut de PNL vizează abrogarea Split TVA. Guvernul a implementat o măsură care crește birocrația, fără să aducă beneficii economiei. După implementarea obligatorie a acestui sistem, de la 1 ianuarie 2018, situația nu s-a modificat semnificativ: persoanele impozabile înrolate automat în sistem sunt la fel de puține – cca. 18.000, din care 12.000 (adică 66%) sunt agenți economici aflați în insolvență. De asemenea, impactul bugetar al măsuri este nesemnificativ.  

 Legea anti-discriminare în finanțarea ONG-urilor este un alt proiect depus de liberaliprin care propunem eliminarea discriminărilor generate de Guvern, prin OUG nr.25/2018, în ceea ce privește finanțarea ONG-urilor. Susținem majorarea de la 2% la 3,5% a cotei din impozitul pe veniturile persoanelor fizice care poate fi donată pentru susţinerea entităţilor nonprofit fără a genera discriminări între acestea.

 Un alt proiect depus de parlamentarii PNL în sprijinul mediului de afaceri vizează deducerea cheltuielilor salariale din zilele nelucrătoare care au statut de sărbători legale. Prin acest proiect se propune ca valoarea cheltuielilor salariale prilejuite de zilele libere stabilite prin lege ca zile de sărbătoare legală să fie deduse din contribuţiile şi impozitele reţinute şi plătite de angajatori, astfel încât nici plătitorul de salarii şi nici salariatul să nu fie afectaţi de o decizie privind instituirea de noi zile libere în cursul anului.

 Prevederea extinderii facilității profitului reinvestit la mijloace de transport noi este prevăzută în alt proiect de lege depus de PNL. De această măsură vor putea beneficia Agricultura, Transportul de marfă și de călători, etc. Măsura încurajează inclusiv înnoirea parcurilor auto și reducerea gradului de poluare.

 Un alt proiect important depus de parlamentarii PNL are în vedere transparentizarea criteriilor privind codul de plată al TVA. În prezent, criteriile pentru evaluarea riscului fiscal sunt  stabilite prin ordin al președintelui ANAF, fără a fi accesibile contribuabilului. Știm cu toții că acest mod de lucru dă naștere la abuzuri, erori și decizii arbitrare, care pot avea un efect devastator asupra afacerilor.

PNL propune ca acest proces să devină unul transparent, să fie elaborate norme metodologice la Codul Fiscal, aprobate de guvern și publicate în Monitorul Oficial.

Toate aceste inițiative ajută mediul de afaceri și implicit economia României, deoarece crează un cadru legislativ transparent, predictibil , care poate încuraja investițiile. Ne dorim ca toți parlamentarii care susțin public nevoia dezvoltării țării să voteze aceste proiecte în Parlament, demonstrând astfel prin fapte că  sprijină mediul de afaceri și economia.

 Ionel Bogdan

Președinte PNL Maramureș

Previous VREA să REABILITEZE gara și NU este lăsat. Află ce vrea să facă primarul Ioan Mătieș la Mireșu Mare
Next DIVA HOME by Ghișe Design – Cel mai NOU magazin ONLINE de MOBILĂ, DECORAȚIUNI și ACCESORII

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Pensii majorate pentru milioane de vârstnici!

De la 1 septembrie, milioane de vârstnici vor primi pensii majorate! Peste 3,8 milioane de seniori, adică 82% din totalul pensionarilor, vor beneficia de o creștere medie de aproape 27%.

Politica 0 Comments

Liberalii maramureșeni susțin moțiunea ”România Liberală ” a premierului Florin Cîțu

Prezent ieri în Maramureș, premierul Florin Cîțu, alături de ministrul de interne Lucian Bode, primarul Clujului Emil Boc și europarlamentarul Daniel Buda, s-au întâlnit cu liberalii maramureșeni cărora le-au prezentat 

Politica 0 Comments

VIDEO. Vladimir Petruț este de AZI, PENELIST cu acte în regulă. Ionel Bogdan: “Cavnicul este al TREILEA oraș pe care PNL îl conduce”

Conferința de presă de azi a PNL Maramureș a adus și o surpriză oarecum neașteptată. Primarul Cavnicului, Vladimir Petruț a semnat în fața jurnaliștilor adeziunea la noul său partid după

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply