Situație critică la podețul situat pe DJ186D, la kilometrul 3+600, în localitatea Slătioara. Autoritățile anunță risc real de cedare a structurii, în urma tasării accentuate a carosabilului.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții drumurilor județene, în ultima perioadă au avut loc subspălări extrem de accentuate sub culee, ceea ce a dus la diminuarea capacității portante a acestora. Degradările sunt avansate, iar intervenția este considerată urgentă și nu suportă amânare.
Pentru a preveni un incident major, autoritățile au decis înlocuirea integrală a podețului.
Lucrările vor avea loc joi, 13 februarie, între orele 10:00 și 14:00, interval în care circulația va fi complet închisă pe sectorul respectiv.
Șoferii sunt direcționați pe ruta ocolitoare DJ186 – DJ186D – DJ186E, pe traseul Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Poienile Izei – Glod – Slătioara.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și să manifeste prudență sporită în zonă.

Partajează acest conținut:


