sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Premierul Nicolae Ciucă, declarații despre efectele crizei economice care se desfășoară acum la nivel global

Premierul Nicolae Ciucă, declarații despre efectele crizei economice care se desfășoară acum la nivel global

Premierul, președintele Partidul Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă: Vedem cu toții în această perioadă știri și tot felul de declarații despre efectele crizei economice care se desfășoară acum la nivel global. Sunt câteva precizări, ca să fie foarte clar despre ce discutăm și să înțeleagă toată lumea:

1. Nu este sănătos și responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate. Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii. Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocați pentru dezvoltare și misiunea de a direcționa acești bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent. Altfel, ne vom trezi într-un colaps financiar de nereparat.

2. Nu ne permitem să greșim constituțional cu marile măsuri de reformă în domenii cheie, mai ales în cele cu impact bugetar. Să ne aducem aminte că legile referitoare la pensiile speciale ale judecătorilor sau ale parlamentarilor au fost declarate neconstituționale de CCR. Fie pentru că ele contraveneau unor principii constituționale ale independenței justiției, fie că erau neclare, imprecise, impredictibile sau au fost adoptate fără respectarea procedurilor parlamentare constituționale. În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului. Există inechități? Da! Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum și reforma administrației publice și a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanță). Așa vom repara lucrurile. De ce? Ca să și producă efecte. Ca să și funcționeze pe termen lung.

3. PNL nu va susține nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei. Nu suntem de acord cu nicio viziune care pune azi poveri pe mediul de afaceri și pe companii. Cum ne redresăm, dacă slăbim economia reală? Noi nu putem promova măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri. Greșelile, în această perioadă, ne vor costa enorm. Iar noi, Partidul Național Liberal, ne asumăm măsurile luate și înțelegem că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activați în programe de sprijin și dezvoltare a țării. Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare.

Partidul Național Liberal

Previous Congresul AVOCAȚILOR. Cristian Niculescu Țâgârlaș: Am vorbit și despre provocările aduse de inteligența artificială și cum poate aceasta să afecteze drepturile elementare care trebuie respectate în sistemul judiciar
Next 170 de PERSOANE VÂRSTNICE beneficiază de servicii MEDICALE și de servicii SOCIALE, îngrijire la DOMICILIU sau sprijin în ACTIVITĂȚI zilnice prin proiectul „Pune suflet pentru bunici”

About author

You might also like

Uncategorized 0 Comments

NECONSTITUȚIONAL. Președintele Iohannis INSTIGĂ la proteste

Președintele Klaus Iohannis renunță, încă o dată, la haina de președinte și o îmbracă pe cea de politician, cea pe care a îmbrăcat-o și în cazul protestelor din 2017. Președintele

Uncategorized 0 Comments

NU este SPAM! E REALITATE!

Postarea cu linkul materialului IADUL din APARTAMENT a fost RAPORTAT masiv și a fost ȘTERS și repus de către Facebook de patru ori doar în ultimele ore. Motivul raportării? Nu

Uncategorized 0 Comments

După Horeca, turism și cultură, Guvernul omoară cu bună știință și IMM-urile

Nealocarea de către Guvern a sumelor necesare în plus  Ministerului Economiei pentru plățile Programului Start-Up Nation reprezintă un alt eșec al politicilor executivului liberal, care își dovedește din nou incapacitatea

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply