Primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț, anunță că modernizarea și dezvoltarea Spitalului de Psihiatrie Cavnic vor reprezenta una dintre principalele priorități ale administrației locale în perioada următoare.
Edilul afirmă că, după finalizarea investițiilor aflate deja în implementare și a proiectelor aflate în diferite stadii de execuție, își va concentra eforturile asupra acestui obiectiv, pe care îl consideră esențial pentru comunitate.
„Începând de astăzi, investiția în Spitalul de Psihiatrie Cavnic reprezintă pentru mine o prioritate și o urgență de grad zero. Nu mă voi opri până când acest proiect nu va fi demarat și finalizat”, a transmis Vladimir Petruț.
Potrivit primarului, investițiile în domeniul sănătății sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei comunități și pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Acesta subliniază că modernizarea unității medicale nu înseamnă doar reabilitarea unei clădiri, ci și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și pentru personalul medical.
„Cavnicarii și toți maramureșenii merită servicii medicale de calitate, condiții moderne de tratament și un sistem de sănătate care să răspundă nevoilor reale ale comunității. Modernizarea și dezvoltarea Spitalului de Psihiatrie Cavnic nu reprezintă doar o investiție într-o clădire, ci o investiție în oameni, în sănătatea și demnitatea fiecărui pacient”, a mai precizat edilul.
Primarul Vladimir Petruț susține că acest angajament va rămâne ferm până la finalizarea proiectului.
Partajează acest conținut:
