sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

PRINCIPALELE prevederi ale legii care A ELIMINAT DOSARUL CU ȘINĂ, inițiată de parlamentarii PNL

PRINCIPALELE prevederi ale legii care A ELIMINAT DOSARUL CU ȘINĂ, inițiată de parlamentarii PNL

Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023.

Cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja.

“Obiectivul acestui proiect este debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, astfel încât interacțiunea cetățeanului cu statul să fie mai simplă și mai eficientă”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș, unul dintre inițiatorii legii.

Cetățenii au la dispoziție și site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde pot citi în detaliu prevederile din lege și unde pot semnala situații în care le este cerut un dosar sau copii după documente.

“E important ca cetățenii să se implice în aplicarea acestei legi și să semnaleze potențialele abuzuri ale funcționarilor publici , pentru a le putea sancționa. Împreună putem realiza debirocratizarea pe care ne-o dorim de mult timp”, a mai precizat deputatul liberal Călin Bota.

Principalele prevederi ale legii sunt:

-Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică;

-Instituțiile publice nu mai pot solicita documente emise de alte instituții publice;

-Dacă sunt necesare copii: fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată; (funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul); copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail;

-Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituțiilor, pentru a fi descărcate;

-Pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și alte posibilități de plată, de exemplu plata cu cardul.

,,Debirocratizarea și simplificarea administrației publice este un obiectiv al PNL și al tuturor miniștrilor liberali. Instituțiile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza în mod concret, astfel încât legea să fie aplicată întocmai. În calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi trimite o scrisoare către toți prefecții pentru a supraveghea modul în care instituțiile statului aplică această lege. Actul normativ conține drepturi clare pentru cetățeni și vom monitoriza ca acestea să fie respectate.”, Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne.

Partidul Național Liberal a avut de-a lungul timpului mai multe proiecte pentru digitalizare și simplificarea relației cetățeanului cu statul, printre care amintim: eliberarea online a cazierului judiciar, lansarea aplicației de mobil Ghișeul.ro și adăugarea mai multor servicii online în platformă, crearea hub-ului MAI, un portal ce conține multiple servicii publice ale MAI, crearea ROeiD, o singură identitate digitală a cetățenilor pe toate platformele statului.

Previous O picătură de Maramureș prezentă în capitala SUA, atracția principală weekendul trecut la Washington DC. Evenimentul a fost promovat și în celebrul cotidian american The Washington Post
Next Premierul Ciolacu susține creșterea valorii tichetelor de masă!

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Romeo Dobocan rămâne, și ca politician, printre oameni: “Depozit de legume-fructe cu cameră cu atmosferă controlată, sisteme de irigații pentru zonele legumicole”. Citește și alte soluții pentru PRODUCĂTORI

Candidatul PMP la președinția Consiliului Județean, a fost în aceste zile printre vânzătorii și cumpărătorii din Piața Izvoarele din Baia Mare. Cât a fost jurnalist, actualul candidat a vorbit foarte

Politica 0 Comments

Călin Bota, deputat PNL: Cea mai mare alocare bugetară pentru Barajul Runcu din ultimii 34 de ani

O veste bună pentru județul nostru! În urma demersurilor făcute la Ministerul Mediului și Ministerul Finanţelor, conduse de miniștrii liberali Mircea Fechet și Marcel Boloș, am obținut pentru anul acesta

Politica 0 Comments

Ionel Bogdan (PNL): “Sub pretextul remanierii, Liviu Dragnea i-a eliminat din executiv pe cei care l-au criticat”

După Guvernul Dăncilă 1, remarcat prin incompetență, lipsă de transparență și o neputință acută, Liviu Dragnea propune românilor un Guvern Dăncilă 2, din care i-a alungat pe cei care i-au

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply