PSD ELIMINĂ PIEDICILE din calea marilor investiții în infrastructură
La inițiativa ministrului PSD al Transporturilor, guvernul a modificat prin OUG legea achizițiilor publice. Va crește, astfel, viteza de realizare a investițiilor în infrastructura publică și implicit se utilizează la maximum finanțarea din banii europeni, indiferent că e vorba de PNRR sau de fonduri structurale. Până acum 80 la sută din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație; dacă un contract se rezilia era nevoie de aproximativ doi ani pentru relua proiectului.
Principalele modificări legislative vizează:
– reducerea termenelor pentru eliberarea aprobărilor și a avizelor de către autoritățile locale. Acesta va fi cuprins între 7 și maximum 15 zile. Dacă autoritatea centrală sau locală nu a eliberat actul în această perioada, cererea se consideră a fi aprobată.
– se elimină contestațiile nejustificate și șantajul antreprenorilor care după semnarea contractelor nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale. În cazul rezilierii unui contract, lucrările vor putea fi continuate cu antreprenorul clasat pe locul 2, fără a mai fi organizată o nouă licitație.
– actualizarea costurilor pentru a acoperi creșterea prețurilor la materiale de construcții și energie va fi inclusă în clauzele contractelor cu termen mai mare de 6 luni.
– interdicția de a mai participa la licitații pentru constructorii incorecți, care nu respectă graficele intermediare de execuție stabilite la 90 de zile pe baza unor certificate. Se emit certificate intermediare privind stadiul de execuție, din 90 în 90 de zile; dacă lucrările nu avansează constructorii vor fi notificați doar de 3 ori, înainte de reziliere, după care se poate intra în procedură de licitație fără publicare.
– ofertele trebuie să reprezinte minim 80% din valoarea estimată de beneficiar, pentru descurajarea constructorilor care vine cu oferte subdimensionate pe care nu le pot onora după ce câștigă licitația.
About author
You might also like
Gabriel Zetea, deputat PSD: 34 de medicamente noi, gratuite și compensate pentru afecțiuni pulmonare cronice, cancer, scleroză multiplă, diabet și alte boli rare
PSD vine în sprijinul românilor și FACE CE A PROMIS atunci când a intrat la guvernare. În ciuda crizei economice, provocate de pandemie, de explozia prețurilor din energie și de
Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Fac un apel la toți parlamentarii maramureșeni să lase interesele meschine și să voteze moțiunea de cenzură”
Moțiunea de cenzură depusă ieri în Parlamentul României, problemele actuale cu care România se confruntă din cauza inflației și a creșterii prețurilor dar și obiectivele pe care liberalii le au
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României: ”România a fost și susținător ferm și deschis al agendei europene și euroatlantice a Georgiei, țară prietenă având capacitatea instituțională de a implementa și susține un proces de reformă cuprinzător și semnificativ”
La sediul Parlamentului României a avut loc luni, 27 februarie a.c., un eveniment important la care au participat membrii ai comisiilor pentru politică externă și pentru afaceri europene din cele
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!