sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

S-a RĂSTURNAT cu TRACTORUL. Șoferul era BEAT iar vehiculul nu avea PLĂCUȚE de înmatriculare 

S-a RĂSTURNAT cu TRACTORUL. Șoferul era BEAT iar vehiculul nu avea PLĂCUȚE de înmatriculare 

Patrula Secției 2 Bogdan Vodă a intervenit ieri, în jurul orei 17.00, la un accident rutier produs pe un drum comunal, în apropierea D.J. 186D.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un tractor agricol, fără a avea plăcute de înmatriculare sau înregistrare, și care tracta o remorcă, în timp ce a efectuat viraj la stânga, ar fi pierdut controlul direcției, fiind proiectat pe partea carosabilă.

În urma impactului, conducătorul tractorului a suferit vătămări corporale. Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de *1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat*. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

IPJ Maramureș

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Previous A ajuns cu ATV-ul în ȘANȚ și a ajuns la SPITAL
Next JANDARMERIA. Alături de cetățeni în ultima zi din minivacanța de Sfânta Maria 

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Românii DECEDAȚI în străinătate vor fi REPATRIAȚI pe cheltuiala statului

Aceasta este decizia pe care am luat-o în Camera Deputaţilor odată cu adoptarea proiectului de lege prin care statul român este obligat să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de

Actualitate 0 Comments

MApN: Au fost semnalate încălcări ale spaţiului aerian/ Două aeronave F-16 au monitorizat situaţia / În zona localităţii Plauru, în apropierea frontierei, sunt urme ale unui posibil impact al unei drone / Specialiştii vor ridica probe/ Reacţia MAE

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat vineri că sistemele de monitorizare şi supraveghere ale MApN au semnalat încălcări ale spaţiului aerian românesc şi, începând cu ora 1.35, două aeronave F-16 ale

Actualitate 0 Comments

PERCHEZIȚII într-un caz de înșelăciune. PREJUDICIU: 1,5 milioane de dolari și 1,7 milioane de euro

Astăzi, 8 august, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply