sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Salariile angajaților din Sănătate, aduse la maximum prevăzut de lege pe grila din 2022!

Salariile angajaților din Sănătate, aduse la maximum prevăzut de lege pe grila din 2022!

Guvernul a aprobat, acum o săptămână, o ordonanță de urgență care majorează la nivelul maxim prevăzut de lege salariile angajaților din Sănătate care nu ajunseseră la maximul prevăzut de lege pe grila din 2022. S-au eliminat astfel dezechilibrele salariale pentru personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar precum statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardieri și îngrijitoare.

ℹ️ După întâlnirea pe care premierul a avut-o cu sindicaliștii din Sănătate, Guvernul a adoptat rapid măsurile convenite, nu doar în privința salarizării ci și a acordării altor drepturi – deblocarea angajărilor, acordarea drepturilor de hrană, a voucherelor de vacanță. Urmează să fie implementată o soluție tranzitorie până la adoptarea unei noi legi a salarizării pentru ca plata gărzilor și a turelor să fie raportată la salariul în plată, nu la cel din 2018. Pentru că noi guvernăm pentru oameni!

Gabriel Zetea, deputat PSD Maramureș

Previous Urmează CONTROALE mari ale ITM. Angajații trebuie protejați pe vreme CANICULARĂ: apă, dușuri, echipament adecvat, întreruperea sau diminuarea programului de lucru
Next Azilul de Noapte din Baia Mare - un exemplu de servicii de calitate și umanitate pentru persoanele fără adăpost

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Liberalii maramureșeni susțin moțiunea ”România Liberală ” a premierului Florin Cîțu

Prezent ieri în Maramureș, premierul Florin Cîțu, alături de ministrul de interne Lucian Bode, primarul Clujului Emil Boc și europarlamentarul Daniel Buda, s-au întâlnit cu liberalii maramureșeni cărora le-au prezentat 

Politica 0 Comments

Prin Legea GARANȚIE-RETURNARE se așteaptă ca 7 miliarde de ambalaje de băuturi să dispară anual de pe străzile și din apele României

Sistemul de garanție-returnare, cel mai mare proiect de economie circulară al României, va fi lansat pe 30 noiembrie. Proiectul a fost început de liberalul Mircea Fechet în 2020 și va

Politica 0 Comments

ALDE Maramureș: Trăim în ȚARA DELAȚIUNILOR, a DOSARELOR și a EXCURSIILOR inventate și NETRECUTE în declarația de avere

DNA a transferat la Parchetul General un dosar al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Este vorba despre investigaţia pornită după o sesizare conform căreia Tăriceanu şi-a falsificat declaraţia de avere.

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply