Imagini ȘOC!, azi, filmate de Detectivul, pe Bulevardul Regele Mihai I din Baia Mare. O abonată a poliției la amenzi pentru cerșetorie, își exploatează copiii mici în vederea obținerii de bani, mâncare sau bunuri prin metode agresive de cerșetorie. Azi, femeia a dus totul dincolo de orice limite. Și-a plimbat fetița de câțiva anișori, având și un bebeluș în brațe, desculță, pe frig și ploaie, obligând-o, ca de obicei, să cerșească. Fetița este deja obișnuită să agreseze oamenii, trăgându-i adesea de haine și le cere bani. Azi făcea aceleași gesturi, arătându-le că este desculță, spre amuzamentul mamei sale care la întrebarea de ce își umilește în acest mod fetița, a răspuns ironic, zâmbind: i s-au rupt pantofii.

În timp ce filmam, în zona sediului Digi, un individ m-a apostrofat verbal și m-a oprit din exercitarea dreptului la muncă, garantat prin constituție. M-a ținut la un moment dat și de mâna cu care filmam, a intrat în fața mea și nu m-a lăsat să plec de lângă el. I-am explicat și omenește și juridic că nu are dreptul să facă acest lucru pentru că mă agresează în timp ce lucrez, pentru că da, eu când filmez, sunt în timpul serviciului, ca un șofer care conduce un autobuz, ca un funcționar care lucrează într-un birou sau ca un muncitor într-un fabrică. Individul nu a înțeles, având și privirea încețoșată, poate de la oboseală și nu pricepea elemente simple într-un dialog ca și cu un copil.
Mă întreba obsesiv cine m-a trimis și cine sunt. Oricât i-am explicat nu m-a lăsat în pace. Mi-a cerut să mă legitimez și să demonstrez cum mă cheamă. Atunci am sunat la 112, lucru pe care l-a făcut și el. Pentru că vorbea cu persoana de la dispecerat într-un limbaj vulgar i-a fost închis telefonul dar s-a dat curs și solicitării lui, la fața locului ajungând două echipaje de poliție.
Bărbatul a fost percheziționat și dus la sediul poliției pentru declarație. Un martor ocular mi-a spus că acesta a mai avut probleme asemănătoare în public. Săptămâna viitoare voi depune împotriva sa o plângere penală. Revin cu amănunte.

Partajează acest conținut:

