BREAKING NEWS

Schimbare majoră pentru Spitalul Județean din Baia Mare. Un nou statut deschide o etapă importantă pentru medicina din Maramureș

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu schimbarea statutului în Spital Clinic Județean de Urgență. Modificarea a fost aprobată de Consiliul Județean Maramureș, după obținerea avizului Ministerului Sănătății și actualizarea structurii medicale.

Noul statut creează cadrul pentru dezvoltarea activității medicale împreună cu pregătirea universitară și cercetarea, una dintre principalele schimbări vizând formarea viitorilor medici chiar în cadrul spitalului.Potrivit informațiilor transmise de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, unitatea medicală va putea pregăti până la 80 de medici rezidenți. Obiectivul este ca tinerii specialiști să fie formați în Baia Mare și să existe condiții pentru ca aceștia să își continue ulterior activitatea profesională în Maramureș.

Schimbarea statutului vine într-o perioadă de dezvoltare a unității medicale. În ultimul an au fost atrase proiecte și finanțări de peste 100 de milioane de lei pentru modernizare, infrastructură și aparatură medicală.

În paralel, este pregătită extinderea Spitalului Județean, investiție estimată la aproximativ 90–100 de milioane de euro. Proiectul urmărește dezvoltarea infrastructurii medicale și creșterea capacității de a oferi pacienților servicii medicale complexe în județ.

În procesul de obținere a noului statut au fost implicați managerul spitalului, dr. Rareș Pop, echipa de management și personalul unității medicale. Demersul a beneficiat și de sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și al rectorului Anca Buzoianu.

Trecerea la statutul de spital clinic deschide astfel posibilitatea unei legături mai strânse între tratarea pacienților, pregătirea medicilor și cercetarea medicală, într-un moment în care unitatea sanitară se află în fața unor investiții importante.

Partajează acest conținut: