La împlinirea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO, senatorul de Maramureș Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș a transmis un mesaj în care subliniază importanța protejării patrimoniului cultural și spiritual și anunță că pregătește, împreună cu specialiști în patrimoniu, culte și protecția monumentelor istorice, o inițiativă legislativă menită să consolideze măsurile de prevenire a incendiilor la bisericile de lemn și la celelalte lăcașuri de cult aflate în patrimoniul național și universal.
Senatorul arată că aniversarea celor șapte decenii de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment de reflecție asupra responsabilității de a păstra valorile moștenite și evidențiază locul aparte pe care Maramureșul îl ocupă pe harta patrimoniului mondial.
„La 70 de ani de la aderarea României la UNESCO, avem un bun prilej de a reflecta asupra responsabilității pe care o avem față de patrimoniul cultural și spiritual pe care l-am moștenit. Pentru Maramureș, această aniversare are o semnificație aparte, pentru că puține zone din Europa se bucură de privilegiul de a deține un număr atât de mare de valori înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO. Bisericile noastre de lemn reprezintă esența Maramureșului, iar recunoașterea UNESCO întărește convingerea că identitatea locală poate deveni patrimoniu al întregii umanități atunci când este păstrată cu respect și responsabilitate”, a transmis acesta.
Parlamentarul consideră că protejarea acestui patrimoniu trebuie să devină o prioritate permanentă și spune că tragedia provocată de incendiul care a distrus biserica de lemn din Poșta a demonstrat cât de vulnerabile sunt aceste monumente istorice.
În acest context, demnitarul pregătește, împreună cu specialiști în domeniul patrimoniului, cultelor și protecției monumentelor istorice, un proiect de lege care urmărește consolidarea măsurilor de prevenire a incendiilor la bisericile de lemn și la celelalte lăcașuri de cult incluse în patrimoniul național și universal.
„Îmi doresc ca această inițiativă să pornească din Maramureș, din lecția dureroasă pe care am trăit-o, și să ofere un cadru de protecție pentru toate monumentele istorice similare din România”, a mai transmis senatorul PNL de Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș.
Partajează acest conținut: