BREAKING NEWS

Senatorul Țâgârlaș: Am ADOPTAT două proiecte de legi, importante pentru viața românilor: redirecționarea unei părți din IMPOZITUL pe venit și IMPOZITAREA CLĂDIRILOR nerezidențiale

Zilele trecute, în Senatul României, am adoptat o mulțime de proiecte de legi din care două proiecte importante pentru viața de zi cu zi a românilor:

  1. Proiectul de lege 436/2021, adoptat astăzi, prevede prelungirea termenului în care persoanele fizice și juridice au posibilitatea de a redirecționa o parte din impozitul pe venit sau profit, după caz, către organizațiile non profit. Conform legii, banii pot fi direcționați oricând în intervalul de la 1 la 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2022, cuantumul rămânând neschimbat. Prin acest proiect de lege sunt susținute finanțările destinate asociațiilor, fundațiilor, organizațiilor non profit, care desfășoară activități în diverse sfere ale vieții civice.

2. Cel de-al doilea proiect adoptat astăzi este legea 451/2021, prin care impozitarea clădirilor nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice se va realiza doar prin notificare prealabilă cu privire la obligativitatea efectuării reevaluării imobilelor. Astfel, revenim la normalitate, iar aplicarea unor sancțiuni atipice prin cote majorate se va putea realiza doar în condițiile în care se constată reaua credință a contribuabilului. Sunt proiecte concrete, care reglementează lucruri importante pentru cetățeni, proiecte de care oamenii au nevoie.

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș

Partajează acest conținut: