Senatorul Țâgârlaș: MODIFICĂM prin lege Convenţia asupra aspectelor civile ale RĂPIRILOR internaţionale de copii
Zi intensă de lucru ieri în Comisiile Senatului. Am avut multe proiecte importante pe ordinea de zi și anume, 30 de proiecte în Comisia juridică a Senatului și 14 proiecte în Comisia pentru constituționalitate. Printre legile avizate favorabil astăzi în Comisia juridică se află Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum și Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirilor internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr.100/1992.
Este important să avem o legislație modernă, adaptată la normele europene și în calitate de președinte al Comisiei juridice mă bucur că în Senat există un larg consens în această direcție.
Cristian Niculescu Țâgârlaș

About author
You might also like
Călin Bota, deputat PNL Maramureș: Au fost SEMNATE contractele de FINANȚARE pentru proiectele privind RESTAURAREA a câte 8 GOSPODĂRII tradiționale din comunele Petrova, Lăpuș și Bogdan Vodă, din județul Maramureș
În calitate de consilier onorific al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, am participat astăzi la semnarea contractele de finanțare pentru proiectele privind restaurarea a câte 8 gospodării tradiționale din comunele
“Masă Sănătoasă în școli” începând cu anul școlar 2022-2023, în tot sistemul de învățământ preuniversitar
Începând cu anul școlar 2022-2023, în tot sistemul de învățământ preuniversitar se va derula Programul “Masă Sănătoasă în școli”. Vor fi prioritizate școlile cu vulnerabilitate mare și medie din perspectiva
Senatorul ȚÂGÂRLAȘ a mers la premier cu o DELEGAȚIE din Maramureș. Află ce au discutat
Am participat ieri la o întâlnire de lucru cu premierul Nicolae Ciucă, alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, deputatul Florin Alexe, prefectul Rudolf Stauder și primarul orașului Tăuții
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!