sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Senatorul Țâgârlaș: “PSD dorea să reducă și chiar să desființeze importanța sistemului judiciar din România”

Senatorul Țâgârlaș: “PSD dorea să reducă și chiar să desființeze importanța sistemului judiciar din România”

Responsabilitate și implicare în comisia juridică a Senatului

Prezent într-un interviu acordat postului național de televiziune, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș  a menționat climatul de muncă și responsabilitate în care se desfășoară lucrările comisiei juridice a Senatului, activitate caracterizată prin profesionalism și nu o luptă acerbă de orgolii politice.

”Am analizat foarte atent pachetul de legi pe justiție promovat de PSD, un demers prin care aceștia doreau să reducă și chiar să desființeze importanța sistemului judiciar din România iar efectul dezbaterilor noastre s-a concretizat în respingerea acestor modificări propuse în scop clientelar. Social democrații doreau întârzierea intrării în magistratură a noilor absolvenți de drept prin prelungirea termenului de stagiatură, concomitent cu reducerea duratei stagiului activ al magistraților și posibilitatea pensionării acestora după o perioadă de doar 25 de ani, aspecte care ar fi destabilizat sistemul de justiție” a declarat senatorul liberal  Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

            O altă problemă importantă discutată de senatorii juriști se referă la cadrul de funcționare în Romania a structurilor Parchetului European, fapt ce se va concretiza și prin activitatea procurorilor europeni delegați localizați în fiecare stat membru.

”Au fost foarte multe legi și teme extrem de interesante discutate în comisia juridică a Senatului și vom continua să ne focalizăm activitatea pe prioritățile reale a căror rezolvare va asigura funcționarea corectă și eficientă a justiției în țara noastră” a concluzionat în final senatorul liberal  Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Previous NUNTA 2 la Oncești. MIRE și MESENI amendați. Organizatorul, amendat din nou. Nimeni nu l-a oprit pe BARONUL Matei Godja în pandemie în timp ce COPIII noștri PURTAU MĂȘTI la orele de sport și făceau ȘCOALĂ de ACASĂ
Next Parlamentarii PSD Maramureș au inițiat un proiect de lege pentru TVA redus la lemnele de încălzire

About author

You might also like

📡 Actualitate 0 Comments

CANCER de FRIG. Urmează -16 grade Celsius. Curg SLOIURI de GHEAȚĂ pe Tisa, Vișeu și Suciu

Vremea a fost rece. Cerul a fost mai mult noros ziua și variabil noaptea. Local, în cursul zilei a nins slab. Cantitatea maximă de precipitații s-a înregistrat la Ocna Șugatag,

📡 Actualitate 0 Comments

Încă mai ARDE Vârful Șatra din Țara Lăpușului. INCENDIUL a afectat 19 ha de lizieră și vegetație uscată

UPDATE 2 Forțele de intervenție au intervenit pe tot parcursul nopții pentru localizarea și stingerea incendiului din zonă Vârful Șatra, care a afectat o suprafață de circa 19 hectare. În

📡 Actualitate 0 Comments

L-AȚI VĂZUT? SUNAȚI LA 112!

Astăzi , 16 octombrie a.c., polițiștii municipiului Baia Mare au fost sesizați despre faptul că ALBU VASILE, de 59 de ani, a plecat ieri, 15 octombrie 2024, de la domiciliul

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply