S-a semnat contractul de finanțare în valoare de 14,36 milioane de lei pentru realizarea spitalului modular din cadrul Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș”, un proiect la care am muncit încă din primele zile de mandat la Consiliul Județean. Banii sunt alocați din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, și vor fi folosiți atât pentru ridicarea spitalului modular, cât și pentru dotarea lui cu aparatura și echipamentele necesare. La finalul lui 2020 am început demersurile oficiale pentru realizarea acestui spital modular, în parteneriat cu Spitalul Județean, iar astăzi mă bucur că pot anunța semnarea contractului de finanțare pentru acest proiect. Spitalul modular va fi amplasat în curtea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, iar în prima fază va avea rolul de a prelua pacienții diagnosticați cu SARS CoV-2, urmând ca în timp să fie transformat în suport pentru Unitatea Primire Urgențe.Conform proiectului, unitatea medicală va fi dotată cu 20 paturi cu acționare mecanică, 14 sisteme de livrare a oxigenului cu umidificator, 14 seringi automate (injectomat), 4 paturi speciale ATI, 5 aparate ventilație mecanică, un electrocardiograf, 2 defibrilatoare, 2 cărucioare de resuscitare, un ecograf portabil multidisciplinar, un echipament radiologic mobil, un computer tomograf. Toate echipamentele sunt evaluate la 4,8 milioane de lei.De asemenea, a fost semnat și contractul de finanțare prin care Spitalul Județean de Urgență primește 7,6 milioane de lei, tot din bani europeni, pentru dotarea cu materiale sanitare în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19.Sănătatea este importantă pentru noi toți și voi continua să fac toate demersurile necesare pentru ca toți maramureșenii să beneficieze de tratamente și investigații medicale de calitate.
Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Baia Mare
Partajează acest conținut:

