SURSE. Doru Lazăr (PNL) și Radu Trufan (USR), VICEPREȘEDINȚII Consiliului Județean Maramureș. Află de ce PNL vrea cu USR nu cu PMP la guvernarea Maramureșului
Ieri, noul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, dar și consilierii au depus jurămintele pentru mandatele următorilor 4 ani.
Se pune întrebarea cine vor fi viitorii vicepreședinți ai Consiliului Județean? Dacă până acum o majoritate PNL cum PMP era cea mai vehiculată, lucrurile s-au schimbat pe ultima sută de metri.
Surse al Detectivului de Presă ȘOC! ne-au declarat că PNL înclină spre USR la care s-ar mai lipi și Ioan Cheudean de la PPU sl. Adică 13 peneliști plus președintele, 3 useriști și Cheudan ar forma o majoritate fragilă din 18 consilieri, dar majoritate.
PNL speră să mai taie astfel din aripile PMP care în cazul în care și-ar fi pus vicepreședinte, cu Lucian Morar și Adrian Todoran, la Senat respectiv Camera Deputaților dar și cu prefectul PMP în funcție puteau face jocuri mari la parlamentare.
Tocmai de aceea, prefectul e pe făraș, chiar dacă nu pare o prioritate schimbarea acestuia cu Minodora Hendea, inspectorul general de la Învățământ.
Așa se face că viitorii vicepreședinți ar putea fi consilierii județeni Doru Lazăr (foto stânga) de la PNL și Radu Trufan de la USR.
About author
You might also like
PEDEPSE mai MARI pentru fapte de agresiuni
Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode și premierul Nicolae Ionel Ciucă au depus, la Senat, o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal, pentru incriminarea mai fermă a infracțiunilor cu un
Senatorul Țâgârlaș, vizită de lucru la ministrul justiției din Taiwan
Două zile pline de activități intense și importante în plan extern. Alături de colegul meu, senatorul Daniel Fenechiu, am fost primiți de către ministrul justiției din Taiwan și de către
Florin-Alexandru Alexe: Am vizitat locația viitoarei piețe din Bogdan Vodă, o inițiativă a echipei liberale din comună
Împreună cu Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului Maramureș și Ioan Muntean, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Maramureș, am vizitat locația viitoarei piețe din Bogdan Vodă, o
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!