Polițiștii din Cavnic au intervenit prompt și au luat măsurile legale necesare după agresiunea petrecută în parcul central al orașului, în noaptea de 20 spre 21 iulie.
În urma unui apel la 112, forțele de ordine au găsit un tânăr de 23 de ani grav rănit, după ce a fost atacat de patru persoane, un minor de 15 ani și trei adulți cu vârste între 20 și 40 de ani. Victima a suferit multiple lovituri, fiind transportată de urgență la spital, unde medicii au stabilit că necesită intervenție chirurgicală.
Agresorii au fost identificați și reținuți la doar câteva ore de la producerea incidentului. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. După cele 24 de ore de reținere, au fost prezentați instanței, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cei patru suspecți au fost transferați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele și pentru a documenta întreaga activitate infracțională.
Precizăm că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
Sursa: IPJ MM
Partajează acest conținut: