În cazul urcării spre Dura, în Baia Mare, pe sensul de mers există două benzi de circulație. Atât timp cât nu există restricții impuse prin indicatoare sau de către un agent de poliție, fiecare conducător auto are dreptul să folosească oricare dintre cele două benzi.
Nu există obligația formării unei singure coloane atunci când infrastructura permite circulația pe două benzi. Din păcate, mulți șoferi aleg să se alinieze pe o singură bandă, iar atunci când cineva utilizează legal banda liberă este perceput greșit ca „depășind coloana”.
Mai grav este atunci când unii conducători auto circulă pe axul drumului sau blochează intenționat o bandă de circulație pentru a-i împiedica pe ceilalți să înainteze. Astfel de comportamente nu fluidizează traficul și pot genera situații periculoase.
În trafic, regulile sunt stabilite de lege, nu de obiceiurile formate în timp.
Partajează acest conținut: