Un mesaj emoționant de mulțumire a ajuns la Direcția de Asistență Socială (DAS) Baia Mare, din partea unei femei care a dorit să își exprime recunoștința pentru sprijinul acordat familiei sale de către angajații Serviciului de Îngrijiri la Domiciliu.
Într-o scrisoare transmisă prin e-mail, Amalia C. a apreciat promptitudinea, profesionalismul și grija de care a dat dovadă echipa instituției în sprijinirea celor doi beneficiari, Viorel și Amalia.
Potrivit mesajului, cazul a fost preluat rapid, iar intervențiile au inclus vizite ale asistenților sociali, evaluare medicală la domiciliu și ajutor pentru curățenie și treburile gospodărești.
„A fost o surpriză deosebită și o mare bucurie să vedem cât de repede a fost preluat cazul și mobilizată echipa dumneavoastră. Vizita asistenților sociali, evaluarea medicală la domiciliu și sprijinul oferit constant pentru curățenie și treburile casnice au depășit toate așteptările noastre”, se arată în scrisoare.
Pentru membrii familiei aflați la distanță, faptul că cei dragi beneficiază de îngrijire, atenție și sprijin reprezintă o importantă sursă de liniște sufletească.
„Pentru familia noastră, aflată la distanță, este o uriașă liniște sufletească să știm că au parte de îngrijire, atenție și un sprijin uman de nădejde. Iar pentru dumnealor, ajutorul și vorba bună primite înseamnă enorm de mult”, a transmis femeia.
În încheiere, aceasta i-a felicitat pe angajații instituției pentru implicarea în sprijinirea persoanelor vulnerabile din comunitate, subliniind că „Munca dumneavoastră face o diferență reală în viața oamenilor!”
La rândul lor, reprezentanții DAS Baia Mare au făcut public mesajul de recunoștință, precizând că asemenea gesturi le reamintesc cât de importantă este activitatea desfășurată în sprijinul celor care au nevoie de ajutor.
„Vă împărtășim cu drag cuvintele dumneaei, care ne-au adus bucurie și ne-au reamintit cât de mult contează fiecare gest de grijă și implicare”, au transmis reprezentanții instituției.
Partajează acest conținut: