BREAKING NEWS

Violența domestică, stopată prin măsuri urgente: două ordine de protecție provizorii emise în Maramureș

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș au emis, în cursul zilei de 8 februarie, două ordine de protecție provizorii, pe o perioadă de cinci zile, pentru protejarea unor victime ale violenței domestice.

Măsurile au fost dispuse după completarea Formularului de Evaluare a Riscului, în urma căruia s-a constatat existența unui risc iminent pentru viața, integritatea fizică sau libertatea persoanelor vătămate.

Unul dintre cazuri a fost înregistrat în orașul Vișeu de Sus, unde polițiștii au intervenit după ce au fost sesizați că, în seara precedentă, o femeie și cei doi copii ai săi ar fi fost agresați fizic de către soț. Pentru siguranța victimelor, au fost aplicate de urgență măsurile prevăzute de lege.

Un al doilea ordin de protecție provizoriu a fost emis în Sighetu Marmației, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112. Verificările efectuate de polițiști au indicat faptul că o femeie ar fi fost agresată și amenințată de soțul său, fiind necesară intervenția imediată pentru prevenirea unor fapte grave.

Printre măsurile dispuse se numără evacuarea agresorilor din locuință și obligarea acestora de a păstra o distanță minimă față de victime și față de domiciliile acestora. Cercetările continuă în ambele cazuri, iar situațiile sunt monitorizate permanent pentru protejarea victimelor și prevenirea unor noi infracțiuni.

Sursa: IPJ Maramureș

Partajează acest conținut: