Vremea se menține frumoasă, cu temperaturi plăcute pe parcursul zilei, însă nopțile și diminețile vor fi răcoroase.
Cerul va fi variabil, cu perioade în care va deveni mai mult senin, în special noaptea și în primele ore ale dimineții. Vântul va sufla slab până la moderat, fără intensificări semnificative.
Temperaturile maxime se vor situa între 20 și 24 de grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la valori cuprinse între 2 și 6 grade Celsius. Spre sfârșitul intervalului, răcirea din timpul nopții ar putea favoriza apariția brumei, pe arii restrânse, îndeosebi în zonele joase, pe văi și în depresiuni.
Diferențele de temperatură dintre zi și noapte vor fi astfel importante, chiar dacă în timpul zilei vremea va rămâne în general plăcută.
Partajează acest conținut: