BREAKING NEWS

Ziua Salvatorilor de pe pârtiile de schi: performanță, sacrificiu și mii de vieți protejate

Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Salvatorilor de pe pârtiile de schi, un moment de recunoaștere a muncii celor care veghează, indiferent de vreme sau anotimp, la siguranța iubitorilor muntelui.

România se numără printre puținele țări care au dezvoltat un sistem de salvare montană modern, complet și complex, în care salvamontiștii sunt echipați, pregătiți și atestați profesional pentru intervenții în orice condiții și la orice nivel de dificultate.

De-a lungul timpului, numeroase echipe Salvamont și-au extins competențele dincolo de misiunile clasice, intervenind în salvări din peșteri, instalații de transport pe cablu, lacuri alpine sau peșteri scufundate. Totodată, acestea utilizează câini special antrenați pentru avalanșe și drone de salvare, pentru a oferi servicii de intervenție la cele mai înalte standarde profesionale.

Salvamont România deține un statut unic în țară, fiind singura structură de salvare montană membră Grad A, cel mai înalt nivel,  în toate cele trei mari organisme internaționale de profil: CISA, FIPS și IEDO.

Datele oficiale rămân însă alarmante. În anul 2025, salvamontiștii au intervenit în peste 3.900 de cazuri produse doar pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare, iar de la începutul acestui an au fost deja raportate peste 2.000 de intervenții.

Aceste cifre determină salvatorii montani să transmită un apel constant la prudență, responsabilitate și respect față de munte.

Lăsați-ne să înghețăm degeaba” spun, cu un mesaj amar, dar sincer, oamenii în roșu, culoarea celor care salvează vieți, mereu prezenți pe cărările munților.

Partajează acest conținut: