Archive
PORTOFOLIU educațional pentru fiecare elev. CREȘTE numărul de consilieri școlari
Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege a învățământului preuniversitar este apariția portofoliului educațional, care urmărește activitatea elevului din grădiniță până la bacalaureat. Va conține toate mediile
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României: ”România a fost și susținător ferm și deschis al agendei europene și euroatlantice a Georgiei, țară prietenă având capacitatea instituțională de a implementa și susține un proces de reformă cuprinzător și semnificativ”
La sediul Parlamentului României a avut loc luni, 27 februarie a.c., un eveniment important la care au participat membrii ai comisiilor pentru politică externă și pentru afaceri europene din cele
Baia Mare. EXCLUSIV: Lista obiectivelor de INVESTIȚII pe anul 2023 cu finanțare parțială sau integrală de la BUGETUL local, VOTATĂ azi în Consiliul Local
Azi, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local a fost aprobat Bugetul General al Municipiului Baia Mare pe anul 2023. Detectivul de Presă ȘOC! vă prezintă Lista obiectivelor
8 MARTIE la Aquastar Satu Mare: BĂI, MASAJE faciale și corporale cu zaț de cafea, sare de mare, ulei de struguri și ulei de ciocolată
Se apropie Ziua Femeii și nu știți ce surpiză să îi faceți celei mai iubite doamne sau celei mai importante domnișoare din lume? Aquastar vă sare în ajutor!Ce poate fi
OFERTE SPECIALE – TUNISIA din Baia Mare și Cluj Napoca, din 5 mai
❤️ THE MIRAGE RESORT & SPA 5*– Hammamet📆 5.06.2023✈️ plecare din BAIA MARE‼️ALL INCLUSIVE1300 € /2 adulți cameră suit superior SENTIDO BELLEVUE PARK 5* – Sousse📆 5.06.2023✈️ plecare din Clui
Primarul Mitru Leșe, un nou MANDAT în fruntea Ligii Aleșilor Locali
Liga Aleșilor Locali este un bun prilej de a ne întâlni cu aleșii locali din Maramureș și de a discuta despre proiectele pe care le au pentru dezvoltarea comunităților. Felicitări
Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Salarii decente pentru cadrele didactice din România!”
Eliminarea prevederilor privind salarizarea profesorilor din Legile Educației a fost cerută imperativ și obținută de PSD. La propunerea PSD, componenta de salarizare a cadrelor didactice va fi scoasă din proiecte
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, PREOCUPAT și IMPLICAT în promovarea și aprobarea proiectelor legislative care vizează DREPTURILE maramureșenilor. ”Consider că bunăstarea concetățenilor mei și o calitate a vieții mai bună, reprezintă un obiectiv prioritar al activității mele parlamentare”
Președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș a inițiat alături de colegii parlamentari PNL din Maramureș, deputații Florin-Alexandru Alexe și Bota Calin Ioan, o propunere legislativă (L60/2023),
O zi remarcabilă pentru România și pentru Timișoara, devenită, de astăzi, Capitala Culturală Europeană 2023!
O zi remarcabilă pentru România și pentru Timișoara, devenită, de astăzi, Capitala Culturală Europeană 2023! Este o nouă pagină de istorie din parcursul european dinamic al României, care se va