sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Senatorul Țâgârlaș (PNL): Suntem la momentul unui nou început în două din fiefurile noastre, după ce Daniela Onița Ivașcu și Călin Bota și-au prezentat demisiile de onoare

Senatorul Țâgârlaș (PNL): Suntem la momentul unui nou început în două din fiefurile noastre, după ce Daniela Onița Ivașcu și Călin Bota și-au prezentat demisiile de onoare

În spiritul valorilor liberale, onoarea și responsabilitatea rămân principiile de bază în PNL Maramureș, iar sedința Biroului Județean a confirmat că organizația noastră le respectă și le aplică.
Suntem la momentul unui nou început în două din fiefurile noastre, după ce Daniela Onița Ivașcu și Călin Bota și-au prezentat demisiile de onoare într-un gest de integritate și respect față de membrii de partid și susținătorii noștri.
Importanța acțiunilor electorale viitoare va cădea în sarcina unor lideri noi atât în Baia Mare, cât și la Sighetu Marmației, însă, cum am spus-o și în fața colegilor, e nevoie ca toți membrii și susținătorii să rămână implicați și determinați să lupte pentru valorile în care credem, iar Maramureșul să conteze la nivel national ca organizație și ca județ. Urmează luni de efort și concentrare pentru ca obiectivele asumate să fie și îndeplinite de echipa PNL Maramureș.

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș

Previous Măsuri de prevenție în Pesta Micilor Rumegătoare - DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR MARAMUREȘ
Next Misiunile de sprijin derulate de pompierii români continuă în regiunea franceză

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

“Programul lui Marcel Ciolacu, un colaj manipulator marca PSD”, susține senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș

Liberalul a reacționat după ce Marcel Ciolacu și-a prezentat în fața membrilor PSD, planul de țară, conținând prioritățile pe care le are în vedere ca și candidat la Președenție. În

Politica 0 Comments

Deputatul PNL Călin Bota îi îndeamnă pe maramureșeni să facă propuneri de îmbunătățire a legilor educației aflate în consultare publică

Partidul Național Liberal a demarat o campanie amplă de consultare a românilor pe tema noilor legi ale educației care au fost supuse dezbaterii publice. În ultimii ani, Legea Educației Naționale

Politica 0 Comments

Preocupare pentru mediu, sănătate și dezvoltare durabilă – Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș, senator PNL

Senatorul Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș: ” Am fost onorat să particip, la Lisabona, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply