BREAKING NEWS

Controale ale Poliției la agenții de pază din centrele comerciale din Baia Mare

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, Compartimentul Sisteme de Securitate Private au desfășurat, pe parcursul a două zile, o acțiune de verificare a agenților de securitate care își desfășoară activitatea în centre comerciale din municipiul Baia Mare.

În cadrul acțiunii au fost verificați 18 agenți de pază. Cei depistați în timp ce asigurau serviciul de pază în incinta centrelor comerciale au fost testați cu aparatul etilometru, pentru a se stabili dacă își desfășoară activitatea în condiții de siguranță și responsabilitate.

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări specifice privind modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu și respectarea prevederilor legale în domeniul securității private.

La finalul fiecărei activități, agenții de securitate identificați au fost instruiți de polițiști cu privire la respectarea consemnului general și particular al postului de pază.

Reprezentanții poliției au precizat că siguranța în spațiile comerciale rămâne o prioritate, iar astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale din incinta centrelor comerciale.

Sursa: IPJ Maramureș

Partajează acest conținut: