Un bărbat în vârstă de 71 de ani, dat dispărut după ce a plecat la cules de ciuperci într-o zonă împădurită din Maramureș, a fost găsit în siguranță în urma unei ample operațiuni de căutare la care au participat polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști, reprezentanți ai Ocolului Silvic Ulmeni și voluntari.
Alarma a fost dată în cursul zilei de miercuri, în jurul orei 10:00, după ce s-a constatat dispariția bărbatului care se afla în pădurea de pe raza localității Băița de Sub Codru.
Misiunea nu a fost una ușoară. Potrivit autorităților, situația a fost complicată de faptul că bărbatul nu cunoștea zona, avea o vârstă înaintată și probleme medicale, aspecte care au impus o mobilizare rapidă și o coordonare eficientă a tuturor structurilor implicate.
După câteva ore de căutări, echipele au reușit să îl localizeze într-o zonă de pădure situată între localitățile Asuaju de Sus, din județul Maramureș, și Homorodu de Mijloc, din județul Satu Mare.
Din fericire, bărbatul nu a suferit vătămări și nu a fost victima vreunei infracțiuni pe perioada dispariției.
Reprezentanții instituțiilor implicate au subliniat că succesul intervenției s-a datorat profesionalismului, colaborării și mobilizării exemplare a tuturor celor care au participat la căutări.
Finalul fericit al misiunii a adus liniște familiei și confirmă încă o dată importanța cooperării dintre structurile de intervenție și comunitate atunci când viața unui om este în pericol.
Sursa: IPJ MM
Partajează acest conținut:

