Cu doar câteva zile înainte de debutul noului an școlar, autoritățile din Maramureș au făcut o evaluare amplă a siguranței din unitățile de învățământ. Violența și bullying-ul, securitatea la incendiu, paza școlilor, transportul elevilor, condițiile sanitare și prevenirea consumului de droguri s-au aflat printre principalele teme analizate.
Ședința echipei interinstituționale responsabile de monitorizarea Planului teritorial de combatere a violenței școlare a fost condusă de prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder. La discuții au participat reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU, Inspectoratului Școlar, DSP, administrațiilor locale și ai instituțiilor din domeniul asistenței sociale și educației.
Una dintre cifrele importante prezentate în cadrul evaluării privește securitatea la incendiu.
În Maramureș există 585 de clădiri aferente unităților de învățământ, dintre care 105 dețin autorizație de securitate la incendiu, 23 au aviz, iar 68 nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Pentru alte 389 de clădiri nu este necesar un asemenea aviz sau o autorizație.
În ceea ce privește condițiile sanitare, 104 unități de învățământ dețin autorizație sanitară de funcționare. Autoritățile precizează că sunt asigurate serviciile medicale în școli și materialele necesare igienei individuale.
Pentru transportul elevilor sunt disponibile 168 de microbuze școlare funcționale, iar în Baia Mare există Linia 10, dedicată transportului elevilor.
O atenție specială a fost acordată siguranței copiilor. Toate unitățile de învățământ preuniversitar au fost repartizate pe linii de responsabilitate structurilor de poliție, jandarmerie și poliție locală. Totodată, a fost realizată o analiză de risc care a vizat inclusiv cerințele minime privind supravegherea audio-video.
Autoritățile anunță continuarea campaniilor împotriva violenței și bullying-ului, dar și a acțiunilor pentru prevenirea infracționalității online, traficului și consumului de substanțe interzise și absenteismului școlar. Potrivit datelor prezentate la ședință, nu au fost semnalate sau înregistrate sesizări privind consumul de droguri în incinta unităților de învățământ.
Evaluarea a identificat și medii sociale vulnerabile în zonele Liceului Tehnologic „Transilvania”, Școlii Gimnaziale „Ion Luca Caragiale” și Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu”. Situația mamelor minore urmează, de asemenea, să fie evaluată și monitorizată permanent.
În Baia Mare au fost prezentate și mai multe relocări de clase. Cinci clase de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” și nouă de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” au fost relocate la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”. Alte câte cinci clase de la școlile gimnaziale „Dimitrie Cantemir” și „Lucian Blaga” au fost relocate în taberele școlare.
Printre propunerile discutate pentru creșterea disciplinei și siguranței se numără inclusiv analizarea oportunității introducerii uniformei școlare și identificarea cadrului legal necesar pentru implementarea legitimației de elev. Au mai fost propuse controale intensificate în apropierea școlilor și la agenții economici, măsuri împotriva absenteismului și acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere.
Prefectul Rudolf Stauder a cerut instituțiilor implicate să trateze cu responsabilitate problemele care pot afecta siguranța, sănătatea și parcursul educațional al copiilor, subliniind necesitatea cooperării între autorități, școală, familie și comunitate.
Pentru luni, 7 septembrie, când sunt programate festivitățile de deschidere a noului an școlar, începând cu orele 8.30 și 9.00, autoritățile vin și cu o recomandare pentru părinți și ceilalți participanți la trafic: să evite, pe cât posibil, deplasarea cu autoturismele personale către unitățile de învățământ.
Măsura este recomandată pentru prevenirea aglomerației și a blocajelor în trafic în apropierea școlilor și pe principalele artere din municipii și orașe.
Partajează acest conținut: