Senatorul Țâgârlaș: Am ADOPTAT două proiecte de legi, importante pentru viața românilor: redirecționarea unei părți din IMPOZITUL pe venit și IMPOZITAREA CLĂDIRILOR nerezidențiale
Zilele trecute, în Senatul României, am adoptat o mulțime de proiecte de legi din care două proiecte importante pentru viața de zi cu zi a românilor:
- Proiectul de lege 436/2021, adoptat astăzi, prevede prelungirea termenului în care persoanele fizice și juridice au posibilitatea de a redirecționa o parte din impozitul pe venit sau profit, după caz, către organizațiile non profit. Conform legii, banii pot fi direcționați oricând în intervalul de la 1 la 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2022, cuantumul rămânând neschimbat. Prin acest proiect de lege sunt susținute finanțările destinate asociațiilor, fundațiilor, organizațiilor non profit, care desfășoară activități în diverse sfere ale vieții civice.
2. Cel de-al doilea proiect adoptat astăzi este legea 451/2021, prin care impozitarea clădirilor nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice se va realiza doar prin notificare prealabilă cu privire la obligativitatea efectuării reevaluării imobilelor. Astfel, revenim la normalitate, iar aplicarea unor sancțiuni atipice prin cote majorate se va putea realiza doar în condițiile în care se constată reaua credință a contribuabilului. Sunt proiecte concrete, care reglementează lucruri importante pentru cetățeni, proiecte de care oamenii au nevoie.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
About author
You might also like
PSD Maramureș: Bugetul de dezvoltare al județului Maramureș este direcționat în studii de fezabilitate fără acoperire
La ultima ședință a Consiliului Județean, aleșii județeni au adoptat bugetul Maramureșului, la propunerea președintelui PNL Ionel Bogdan. Un lucru care a fost remarcat de grupul consilierilor județeni PSD a
ARMĂ de vânătoare CONFISCATĂ de polițiști, în Asuaju de Sus – Maramureș
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 20:50, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Fărcaşa a oprit pentru control o autoutilitară, la
Proiectele importante ale municipiului Sighetu Marmației vor fi finanțate de MDLPA și CNI
Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că marți, 9 februarie 2021 a avut o întâlnire la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) cu ministrul Cseke Attila, dar și
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!