Florin Alexandru Alexe a fost ales VICEPREȘEDINTE al Camerei Deputaților
În urma susținerii oferite de parlamentarii liberali, voi reprezenta Partidul Naţional Liberal în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Este o mare onoare pentru mine să ocup o funcție în Biroul permanent al Camerei Deputaților. Din această poziție, voi rămâne un susținător activ al proiectelor necesare pentru obținerea independenței energetice a României, susținerea mediului antreprenorial și întărirea relației dintre stat și românii de pretutindeni.
Sunt încântat că parlamentarii liberali din Maramureș vor ocupa funcții importante. În continuare, Călin Bota o să fie secretar al grupului PNL din Camera Deputaților, iar Cristian Niculescu Țâgârlaș a fost reconfirmat în funcția de președinte al Comisiei juridice din Senat. Împreună, vom face toate demersurile necesare pentru a pune interesele maramureșenilor în prim-plan.
Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș
About author
You might also like
400 de mărțișoare au fost oferite de tinerii social democrați maramureșeni
Tinerii social-democrați continuă acțiunile la nivelul județului Maramureș, arătând că sunt atât o echipă unită, cât și o forță de care seniorii formațiunii pot să țină cont. După acțiunile
Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: Solidaritate și susținere pentru Ucraina!
Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”În ianuarie, la Moisei, am promis parlamentarilor ucrainieni că voi face în luna februarie o vizită în Ucraina, pentru a constata la fața locului starea de fapt și
CRIZA ENERGIEI. Premierul Ciucă: vizite precum cea din Emiratele Arabe Unite, exportator atât de petrol, cât și de gaz metan, să fie o prioritate pe agenda economică a României
Premierul Nicolae Ionel Ciucă: „Diversificarea surselor de energie este subiectul aflat în atenția tuturor guvernelor europene în această perioadă. Guvernul României nu face excepție și caută, în regiunile imediat apropiate
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!