BREAKING NEWS

Accident grav în Rogoz: cinci persoane, între care patru copii, transportate la spital după impactul dintre o mașină și o căruță

În această seară, prin numărul unic de urgență 112, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Rogoz, județul Maramureș. În eveniment au fost implicate un autoturism și o căruță, în care se aflau șapte persoane.

La fața locului au intervenit de urgență numeroase echipaje medicale: un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială pentru transportul persoanelor și victimelor multiple, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.

Toate cele nouă persoane implicate în accident au fost evaluate medical la fața locului. În urma investigațiilor, patru copii, cu vârste cuprinse între trei săptămâni și șase ani, precum și un adult au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cercetările urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Sursa: ISU Maramureș

Partajează acest conținut: