ACHITARE în primă instanță. Cornelia Negruț: “Tăriceanu CÂȘTIGĂ lupta cu statul paralel”
Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat, marţi, 22 mai a.c., de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă. Instanţa a decis și schimbarea încadrării juridice din mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în cea de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă. Cornelia Negruț, președinte ALDE Maramureș a avut o primă reacție după această veste: “Decizia de achitare de azi înseamnă un mare câștig în lupta pe care al doilea om în stat a dus-o cu statul paralel. Vorbim în sfârșit despre un stat de drept , vorbim despre respectarea independenței justiției și așa cum menționa Președintele Senatului și al ALDE în scrisoarea adresata Președintelui CSM “despre cetățeni care au parte de un proces echitabil în care persoana inculpată sa aibă garantate toate mijloacele procesuale de garantare “.
Detectivul de Presă ȘOC!
About author
You might also like
Bătrână de 75 de ani, LOVITĂ de TREN. Intervine un ELICOPTER SMURD
O femeie de aproximativ 75 de ani a fost lovită, în urmă cu puțin timp, de un tren la Țicău, Maramureș. În aceste momente intervin cei de la SMURD Fărcașa
Ipoteză ȘOC! Felician Cerneștean, viitorul PREFECT de MARAMUREȘ din partea PNL
Căderea Guvernului Dăncilă, prin moțiune de cenzură, dă noi posibilități ca peneliștii să ocupe funcții cheie în politică dar și în instituțiile guvernamentale cum ar fi prefecturile de la întreg
Senzații maramureșene la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2018
Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României 2018 s-a încheiat duminică, 25 februarie și, ca de fiecare dată, prezența Maramureșului la această manifestare de promovare turistică a fost
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!