Adrian TODORAN e singurul candidat care are CURAJ. Curajul de a SCHIMBA PRIMARUL
Dragii mei, ştiu la fel de bine ca voi, că băimărenii, oameni ce îşi iubesc oraşul în care locuiesc, îşi doresc foarte tare ca municipiul nostru să fie unul de referinţă pe harta Ardealului şi, de ce nu?, a întregii ţări. Dacă tot avem cel mai frumos judeţ din România, după cum spun aproape toţi cei care ne vizitează, de ce nu am avea şi cel mai frumos oraş? E prea mult să ne dorim asta? De ce nu? Baia Mare are tot potenţialul de care e nevoie pentru a redeveni o capitală a provinciei. Şi nu doar la sport, capitol la care excelat decenii la rând. Putem fi oricând un pol de influenţă şi putere în turism, educaţie, cultură, un exemplu de bune practici pentru toate oraşele învecinate. Oraşe care au făcut paşi importanţi înainte, în timp noi ne-am mulţumit doar cu admiratul.
Vom ieşi din acest blocaj în care municipiul Baia Mare se află de peste zece ani, doar având la conducere oameni curajoşi, ce pot şi vor să administreze oraşul în mod responsabil. Este condiţia de la care pornim şi fără de care trebuie să uităm că vrem o altfel de urbe. Din fericire, Baia Mare dispune de astfel de oameni. Trebuie doar să le acordăm încredere şi să susţinem cu toţii un proiect pe termen lung pentru Baia Mare. Acum, actuala administraţie nu are un plan coerent, nici măcar pe termen scurt, asupra oraşului, o agendă publică după care să îşi gestioneze priorităţile. Şi asta se vede după modul în care primarul actual şi echipa de consilieri locali iau deciziile importante pentru băimăreni. Într-o zi anunţăm scăderea preţului la apă, peste o săptămână mărim tarifele, acum votăm bugetul pentru ştrandul oraşului, la următoarea şedinţă dăm banii respectivi în altă parte, apoi ne gândim să demolăm anumite garaje pentru că sunt construite ilegal, după care emitem autorizaţii de construire pentru imobile ce nu respectă regimul de înălţime prevăzut de lege, tot anul vorbim de investiţii majore, de centre sportive pentru copii şi juniori, de piaţă agroalimentară modernă, de parc industrial, zone de agrement amenajate în jurul Băii Mari, pentru ca apoi să canalizăm banii pe paranghelii şi tot felul de sărbători care de care mai profitoare pentru buzunarul unora şi altora.
La fel cum într-o familie, fiecare îşi are rolul său, cu responsabilităţile ce îi revin, tot aşa e şi cu o comunitate ce uneşte 150 de mii de suflete. Toţi trebuie să avem acelaşi ţel: bunăstarea oraşului. Pentru că atunci când comunitatea propăşeşte, şi noi prosperăm. Implicarea fiecăruia este esenţială, începând cu alegerea celor ce administrează oraşul. Iar dacă votul nostru va fi irosit pe 27 septembrie, este limpede că timp de patru ani vom sta pe loc. Şi vom aştepta să se întâmple o minune. Nu se va întâmpla. Tot ce putem face este să schimbăm ACUM, cât avem această şansă, conducerea Primăriei, mergând la vot. În 28 septembrie, va fi prea târziu. Vă îndemn, oameni buni, să avem CURAJ. Curajul de a SCHIMBA PRIMARUL. În 27 septembrie, VOTĂM RESPONSABIL. Din RESPECT pentru BĂIMĂRENI!
Adrian TODORAN, candidat Primăria Baia Mare, LOCUL 1 pe buletinul de vot
(Comandat de: Partidul Mişcarea Populară, Organizaţia Judeţeană Maramureş; Executat de: Rivulus Activ SRL; Cod mandatar financiar: 21200020)
About author
You might also like
Deputat PSD, Gheorghe Șimon: „Guvernul Cîţu îngroapă România. Datoria guvernamentală a depășit 50% din PIB”
Cele 2,2 miliarde lei împrumutate în urmă cu trei zile de Ministerul Finanțelor Publice împreună cu împrumuturile din luna iunie mau ridicat datoria publică peste nivelul de 49,9% din PIB
Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Schimbarea conducerii DNA nu trebuie să afecteze lupta anticorupție”
Mesajul presedintelui PNL Maramures, Ionel Bogdan, dupa ce preşedintele Romaniei a semnat revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi Decizia președintelui Klaus Iohannis de revocare a procurorului șef al DNA
Alegeri. Componența Biroului Politic ALDE Sighetu Marmației. Află cine este noul PREȘEDINTE
Joi, 31 mai a.c. a avut loc Conferința de alegeri a Biroului Politic Local al ALDE din municipiul Sighetu Marmației. Potrivit unui comunicat ALDE Maramureș, ca urmare a votului, Ioan
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!