sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Alegeri ANULATE la PNL SIGHETU Marmației. Daniela Onița-Ivașcu, REPUSĂ în funcția de PREȘEDINTE

Alegeri ANULATE la PNL SIGHETU Marmației. Daniela Onița-Ivașcu, REPUSĂ în funcția de PREȘEDINTE

Curtea Națională de Onoare și Arbitraj a PNL a judecat cazul alegerilor contestate de la Sighetu Marmației care s-au desfășurat la data de 19 aprilie a.c.. Ca urmare, forul superior al PNL a anulat acele alegeri, a dispus repunerea în drepturi a întregului Birou Politic dizolvat de către CODA Maramureș în data de 28 martie 2017. Un alt aspect la fel de important este acela că avocatul Daniela Onița-Ivașcu a fost repusă în funcția de președinte. Decizia este definitivă și irevocabilă. Reamintim că un număr de 91 de membri ai PNL Sighet care nu au avut acces în sala unde CODA (Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor) Maramureș a organizat alegeri, au formulat o CONTESTAȚIE prin care au cerut anularea acestui scrutin în urma căruia președinte a fost ales Alexandru Oros. Contestația a fost adresată la momentul respectiv Biroului Politic Național, Curții de arbitraj PNL și Comisiei Naționale de organizare a alegerilor în PNL. Contestatarii alegerilor din 19 aprilie au organizat în paralel alegeri, într-o sală alăturată și au votat-o pe Daniela Ivașcu președinte. Ivașcu a mai deținut interimatul organizației locale Sighet până la dizolvarea întregului Biroul Politic de către CODA Maramureș. Motivele contestației sunt legate de organizarea alegerilor de către tabăra Oros în mod nestatutar. În locul celor care au urmat-o pe Ivașcu au fost aduși și oameni de pe stradă, fără a avea calitatea de membru PNL pe când adevăraților membri li s-a luat dreptul de a alege și de a fi aleși. Curtea Națională de Onoare și Arbitraj a concluzionat faptul că alegerile de la Sighet nu au respectat statutul PNL. Av. Daniela Onița Ivașcu ne-a declarat că s-a făcut un act de dreptate și îndeamnă la unitate și reconstrucție dar și-a exprimat și speranța că în PNL statutul nu va mai fi încălcat niciodată. Toți cei 5 membri ai Curții au votat pentru anularea alegerilor și repunerea în funcții a președințelui și Biroului existent înainte de scrutin.

 

Adi RUSU

Previous FALS în declarații și CORUPEREA alegătorilor, noi ACUZAȚII, nou DOSAR pe numele COLECȚIONARULUI de INFRACȚIUNI, Cătălin Cherecheș
Next MINCIUNILE lui Cherecheș privind ANULAREA Festivalului Castanelor - ÎNCOTRO ne ÎNTORCI, Cătăline? (IX)

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Motivele pentru care românii semnează în număr mare pentru candidatura lui Iohannis. GALERIE FOTO

Faptul că este un adversar de neclintit al PSD, reprezentarea cu cinste a României în plan extern, lupta împotriva corupției și convingerea că poate transforma România într-o țară normală, în

Politica 0 Comments

Senatorul Țâgârlaș: APCE a acceptat în unanimitate un amendament propus de România potrivit căruia regiunea transnistreană a Republicii Moldova este teritoriu ocupat de Rusia

Propunerea delegației parlamentare române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de a se recunoaște oficial că regiunea transnistreană a Republicii Moldova este teritoriu ocupat de Rusia, a stârnit furia guvernului

Politica 0 Comments

Ionel Bogdan: Zetea a adus în Maramureș doar 10 milioane de euro din fonduri europene. Suntem pe ultimul loc în regiunea Nord-Vest

Președintele PNL Maramureș a susținut astăzi o conferință de presă alături de candidatul PNL la primăria Baia Mare, Mircea Cirț, europarlamentarul Cristian Bușoi și de Remus Borza, consilierul prim-ministrului și

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply