sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Antreprenorul Mircea Cirț este candidatul PNL pentru Primăria Baia Mare

Antreprenorul Mircea Cirț este candidatul PNL pentru Primăria Baia Mare

Biroul Politic Național al PNL a validat candidatura lui Mircea Cirț pentru Primăria Municipiului Baia Mare, la propunerea organizației județene a liberalilor maramureșeni. Este o decizie importantă având în vedere că Mircea Cirț are o experiență de succes în antreprenoriat și nu a mai fost implicat în politică. Candidatul liberalilor pentru Primăria Baia Mare are 47 de ani și a construit pas cu pas un business de anvergură națională în industria auto. 

Candidatul PNL pentru Baia Mare a declarat că au existat câteva argumente puternice care l-au determinat să facă pasul spre politică și îndeosebi spre Partidul Național Liberal: echipa liberalilor din Maramureș, provocările socio-economice pe care le va aduce criza generată de pandemia de Covid-19, dorința reală de a schimba mersul lucrurilor în comunitatea băimăreană și în Maramureș.

“Un partid și o guvernare care au înțeles să se bată pentru economie, pentru investiții în Maramureș și pentru maramureșeni merită să fie sprijinit. De aceea am ales PNL.”, a declarat Mircea Cirț. 

Din experiența în business a învățat că, pentru a construi, este nevoie de o viziune clară. “Dacă nu ai o viziune, nu poți construi nimic. Asta am învățat din business. Am găsit același mod de gândire și un program puternic în rândul liberalilor din Maramureș, cu care am discutat despre determinarea lor de a scoate județul din amorțeală, de a atrage investiții fără precedent pentru a-l dezvolta. Și eu, ca și Ionel Bogdan, cred că Maramureșul poate fi mai mult decât este azi, iar pentru asta trebuie să ne propunem să atragem investiții aici, la noi acasă.”, a explicat Mircea Cirț decizia de a se implica în politică alături de echipa PNL Maramureș. 

Intrarea în politică este o decizie cântărită bine, spune Mircea Cirț, determinată inclusiv de provocările pe care le vor avea de trecut românii în următoarea perioadă, după valul de pandemie. 

“Al doilea factor care m-a determinat să aleg PNL este contextul în care ne aflăm astăzi noi, ca societate. Din păcate, ne vom confrunta cu o criză în sistemul de sănătate publică și vom avea de înfruntat o criză economică foarte dură. PNL este singurul partid care a înțeles că economia trebuie sprijinită masiv și a arătat că e în stare să miște lucrurile în direcția aceasta. Sumele pe care le-a obținut șeful statului pentru România, la negocierile cu Uniunea Europeană, programul anunțat de Guvernul Orban de sprijin pentru economie sunt într-adevăr demersuri serioase, de dimensiuni impresionante.”, a menționat candidatul PNL la Primăria Baia Mare.  

Cu privire la provocarea pe care o aduce candidatura sa pentru Primăria municipiului reședință de județ, Mircea Cirț a declarat că dorește să-i convingă pe oameni că Baia Mare poate deveni unul dintre orașele cu cel mai bun standard de viață. 

“Trebuie să construim împreună un smart city, o comunitate care își folosește cu maximă eficiență resursele. Avem de făcut multe lucruri, de la parcuri industriale, locuri de muncă mai bine plătite, condiții pentru ca tinerii să aleagă să rămână aici, până la dezvoltarea integrată a unui brand turistic al Maramureșului, în colaborare cu toate autoritățile locale și cu cele județene. Sunt multe de făcut pentru băimăreni.”, a spus candidatul PNL.    

Candidatura lui Mircea Cirț pentru Primăria Baia Mare este o decizie importantă luată de Organizația PNL pentru alegerile locale din 27 septembrie, dar și pe termen lung, oferind practic o alternativă reală la actuala administrație.

Cred că oamenii de dreapta din Baia Mare, în care îi includ și pe votanții USR, PMP, alături de cei ai PNL, au acum o alternativă solidă la actuala administrație. Domnul Cirț a demonstrat în întreaga sa carieră că știe ce înseamnă să plătești lunar salarii pentru sute de angajați, cum să administrezi banii pentru a dezvolta lucrurile. Nu este doar un gospodar, ci și un om cu viziune pentru dezvoltarea orașului.”, a declarat Ionel Bogdan, liderul Organizației PNL Maramureș.  

Candidatul PNL Mircea Cirț este băimărean, are o familie frumoasă și o experiență de succes în antreprenoriat. 

Biroul de presă PNL Maramureș

Previous Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș și secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Ionel Bogdan, și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, mizează pe un Maramureș cu producție bio și ecoturism
Next Borșa. ȘANTIER FABULOS. Primarul Sorin Timiș: “Se LUCREAZĂ la singura PÂRTIE OLIMPICĂ din România care va fi gata anul viitor”. IMAGINI impresionante

About author

You might also like

Comunicate 0 Comments

Cornelia Negruț: ALDE vrea un BUGET bazat pe priorități și nu un buget strict financiar sau contabil

Discutiile privind forma finala a bugetului sunt inca in desfasurare, acestea incepand inca de luni. Ele vor continua pana cand vom vedea proiectul bugetului in toate aspectele, in toate dimensiunile

Comunicate 0 Comments

SALVAȚI din zăpadă de către jandarmi

Datorită condiţiilor meteorologice din ultimele zile, caracterizate de ninsori însemnate cantitativ şi care afectează judeţul nostru, militarii jandarmi sunt pregătiţi pentru a interveni în sprijinul populaţiei civile şi a instituţiilor

Comunicate 0 Comments

Noua pagină web a Instituției Prefectului-Județul Maramureș a fost operaționalizată

Prefectul Vasile Moldovan a declarat că Ministerul Afacerilor Interne a luat decizia și a dispus reorganizarea unitară a site-urilor web ale instituțiilor prefectului. Activitatea de reorganizare comună și de realizare

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply