Cel puțin 59 de morţi și peste 100 de răniți într-un incendiu izbucnit într-un club din Macedonia de Nord / Focul, cauzat de dispozitive pirotehnice, anunță ministrul de Interne / Proprietarul clubului, reţinut
Un incendiu a izbucnit sâmbătă noapte, într-un club din orașul Kocani, în estul Macedoniei de Nord. Autoritățile au anunțat că 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului, iar aproximativ 148 de tineri au fost răniți. Premierul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, a anunţat că guvernul este „pe deplin mobilizat pentru a determina cauzele tragediei, în timp ce ministrul de interne macedonian a declarat că au fost efectuate deja câteva arestări în acest caz, inclusiv propietarul clubului, potrivit BBC, The Guardian și Reuters.16:12
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că 18 martie va fi o zi de doliu în memoria victimelor incendiului din Macedonia de Nord, relatează The Guardian.
13:55
Bilanțul oficial al incendiului din clubul de noapte a crescut de la 51 la cel puțin 59 de morți, potrivit unui anunț al ministrului de interne al țării, Pance Toskovski.
De asemenea, ministrul a declarat că autoritățile din Macedonia de Nord au emis patru mandate de arestare în legătură cu incendiul mortal din clubul de noapte și că poliția investighează amănunțit cauza incendiului și îi va trage la răspundere pe cei responsabili.
Aproximativ 148 de persoane au fost spitalizate în Skopje, Kocani şi în oraşele învecinate, a declarat și ministrul sănătăţii Arben Taravari în cadrul unei conferinţe de presă.
Ziua 18 martie a fost declarată zi de doliu național în Macedonia de Nord.

Între timp, au apărut și reacții după tragedie. Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas a postat pe X că a fost „profund întristată” de cele întâmplate și a declarat că blocul celor 27 de națiuni „împărtășește durerea și durerea poporului din Macedonia de Nord.
Și comisarul european Marta Kos și-a exprimat gândurile față de victimele incendiului din Kocani. „Profund întristat de tragicul incendiu din Kocani, Macedonia de Nord, care a curmat viața a prea multor tineri. Gândurile mele sunt alături de victime, de cei dragi lor și de întreaga Macedonie de Nord în timpul acestei tragedii teribile!”, a scris pe X.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis și el pe X: „Le doresc celor care au fost răniți o recuperare rapidă. Ucraina plânge alături de prietenii noștri (din Macedonia de Nord) în această zi tristă”.12:34
România „împărtășește durerea poporului din Macedonia de Nord”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o reacție după tragedia din clubul macedonian.
„Am primit cu durere în suflet vestea tragicului incendiu din Kocani, Macedonia de Nord, în urma căruia și-au pierdut viața mai mulți tineri. În numele Guvernului României, transmit condoleanțe tuturor celor afectați de această tragedie. Împărtășim durerea poporului din Macedonia de Nord, fiind pregătiți să oferim sprijinul nostru și să fim solidari în aceste momente dificile”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, pe X.12:12
Ministrul de interne Pance Toskovski a declarat că incendiul a fost probabil cauzat de utilizarea dispozitivelor pirotehnice „folosite pentru efectul de lumină la concert”.
„În momentul activării așa-numitelor sprinklere, scânteile au prins tavanul care era făcut din material ușor inflamabil, după care, pentru o perioadă foarte scurtă de timp, focul s-a extins în întreaga discotecă, rezultând un fum gros”, le-a spus el reporterilor, potrivit presei locale, citate de The Guardian.11:39
Potrivit bilanțului anunțat de autorităţi, 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiului, transmite presa internațională.
Ministrul de interne Pance Toskovski a declarat că au fost efectuate câteva arestări în acest caz.11:07
Prim-ministrul Hristijan Mickoski, ministrul de interne Pance Toskovski, precum şi directorul Centrului de gestionare a crizelor şi directorul Biroului de securitate publică se află la faţa locului
Mickoski a scris într-o declarație pe Facebook că guvernul este „pe deplin mobilizat și va face tot ce este necesar pentru a face față consecințelor și a determina cauzele acestei tragedii” El a numit-o „zi dificilă și foarte tristă” pentru țară, care a pierdut acum „atât de multe” vieți tinere.
”Cel puțin 50 de persoane au murit într-o discotecă din orașul Kocani”, în estul Macedoniei de Nord, la circa 100 de kilometri est de capitala Skopje, unde ”aproximativ 1.500 de persoane au asistat la un concert”, a precizat agenția MIA.
„Numărul victimelor și al răniților în urma incendiului este în curs de stabilire”, a transmis și Parchetul într-o declarație.
Potrivit MIA incendiul a izbucnit în clubul de noapte „Pulse” din acest oraş cu aproximativ 30.000 de locuitori, în timpul unui concert susţinut de DNK, un grup hip-hop foarte popular în ţară. Publicul de la concert, care a început la miezul nopţii, era format în principal din tineri, potrivit aceleiaşi surse.
Site-ului de ştiri SDK, scrie incendiul a izbucnit în jurul orei 3:00 dimineaţa (02:00 GMT). De asemenea, SDK susține, citând Departamentul de protecţie şi salvare şi Centrul de gestionare a crizelor, că „peste 100 de tineri au fost răniţi”.
Răniţii au fost duşi la spitalele din Kocani şi Stip, la aproximativ treizeci de kilometri sud de Kocani.
Incendiul a fost probabil cauzat de utilizarea unor dispozitive pirotehnice, potrivit unor rapoarte media. Reuters a scris că focul a izbucnit și s-a extins la tavanul și acoperișul clubului, care au ars rapid.
Momentul în care incendiul a izbucnit în club a fost filmat, potrivit unor clipuri publicate pe rețelele de socializare.
Tragedia din Macedonia de Nord amintește de tragedia de la Colectiv, din 30 octombrie 2015. Un incendiu a izbucnit atunci în clubul Colectiv, în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity. 64 de tineri au murit în urma incendiului – 27 dintre ei în acea noapte, iar restul în spitale, în săptămânile care au urmat. 150 de oameni au fost răniți, majoritatea mutilați pe viață. În vara anului 2017, la aproape 2 ani de la incendiu, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis.
Sursa hotnews.ro
About author
You might also like
Salariul minim pe economie va crește la 4.050 de lei brut, de la 1 ianuarie – Cristian Niculescu Țâgârlaș
Proiectul legislativ la care am lucrat urmează să fie adoptat de Guvern în ședința de săptămâna acesta, ca o cerință de aliniere la cerințele UE. Ca președinte al Comisiei juridice
Astăzi marcăm Ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane – Partidul Național Liberal
Astăzi marcăm Ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane. Pentru a combate acest flagel, la propunerea ministrului Cătălin Predoiu, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 533/2024, care stabilește noua Strategie Națională Împotriva
Ajutoare de urgență de 100 de milioane de lei pentru sprijinirea a aproximativ 6.500 familii și persoane singure afectate de furtuni, inundații și alunecări de teren
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, acordarea de ajutoaredeurgență de 100 de milioane de lei pentru sprijinirea a aproximativ 6.500 de familii și persoane singure care
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!