Procurorii DNA au reținut cinci persoane, administratori și reprezentanți ai unor firme, acuzate de evaziune fiscală în formă continuată, după ce ar fi pus la punct o schemă complexă de fraudare a bugetului de stat, prin comerț cu autoturisme de lux second-hand aduse din Uniunea Europeană. Prejudiciul estimat se ridică la peste 96 de milioane de lei.
De asemenea, un inspector superior din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Iași, Beleca Elena-Liliana, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de complicitate la evaziune fiscală.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2021 – ianuarie 2025, au fost create circuite comerciale fictive, cu societăți de tip „bidon”, prin care s-au înregistrat cheltuieli false și s-a dedus TVA, în timp ce diferențele de bani erau retrase în numerar și împărțite între participanți. În plus, pentru a ascunde fraudele, inculpații ar fi transportat stocuri fictive de mărfuri inclusiv în Spania.
În urma perchezițiilor, procurorii au instituit sechestru pe imobile în valoare de 31 de milioane de lei, peste 50 de autoturisme de lux și sume importante de bani: 307.000 euro, 431.000 lei, 75.000 de dolari și 2.500 de lire sterline.
Cei cinci inculpați reținuți au fost prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Partajează acest conținut:

