Criza demografică afectează grav Maramureșul
Scăderea numărului de copii din Maramureș devine alarmantă, în condițiile în care pentru viitorul an școlar este estimată închiderea a 10 unități de învățământ din județul nostru din cauza lipsei elevilor.
Grădinițe cu 2-3 copii, școli cu 7-8 elevi nu mai sunt o noutate nici în Maramureș, mai ales în ultimii ani, când a avut loc o migrație masivă, în special a oamenilor tineri, cu familie, cu copii.
Potrivit datelor oficiale, în Maramureş avem cu circa 10.000 de elevi mai puţin decât în urmă cu cinci ani. În ritmul acesta, depopularea va afecta grav dezvoltarea și economia județului nostru. Cei mai mulți maramureșeni care aleg să părăsească țara consideră că sunt forţaţi să plece în străinătate pentru că nu au locuri de muncă sau veniturile sunt foarte mici, iar şanse reale pentru un trai decent ar mai avea doar în afara țării.
Având în vedere că situația din Maramureș se întâlnește în majoritatea județelor țării și că potrivit datelor oficiale circa nouă români părăsesc țara în fiecare oră, trebuie să facem din această problemă o prioritate națională și să căutăm, împreună cu experții, cele mai bune soluții pentru a stopa această criză demografică.
Trebuie să luăm serios în seamă avertismentele experților care susțin că din 2030, când se vor pensiona toți decrețeii, economia din România – deja afectată de lipsa forței de muncă – va suferi o serie de șocuri.
În plus, dacă natalitatea va continua să bată pasul pe loc, până în anul 2050, în țară vor mai ramane doar 16 milioane de locuitori. E o prognoză neagră, susținută atât de statisticienii din țara noastră, cât și de cei de la ONU.
Mai avem timp să luăm măsuri, atât la nivel local cât și la nivel național, să facem o strategie pe termen lung pentru a încuraja natalitatea și pentru a descuraja plecarea românilor din țară. Avem această responsabilitate și trebuie să facem din ea o prioritate națională, până nu va fi prea târziu.
Ionel Bogdan
Președinte PNL Maramureș
About author
You might also like
PRO România: Guvernul liberal minte poporul cu…rectificarea bugetară
Propaganda liberală este invers proporțională cu realitatea din România. Cel puțin așa ne propagă reprezentanții „guvernului meu”, care le spun românilor, în mod cu totul și cu totul mincinos, că,
1,2 MILIARDE de lei pentru MARAMUREȘ, prin PROGRAMUL NAȚIONAL DE INVESTIȚII “ANGHEL SALIGNY”, susținut de PNL
Județul Maramureș are peste 100 de proiecte aprobate în Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, având o valoare totală de 1.253.058.471,09 lei. Din această sumă, 716 milioane lei sunt pentru
Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”La PSD, populismul bate competența. Doar așa putem interpreta modul în care Consiliul Legislativ, desființează cu argumente proiectul de lege inițiat de mai mulți parlamentari social-democrați
Un proiectul de lege care viza evidențierea în unitățile comerciale a bunurilor produse cu materii prime provenite din fermele românești, a fost redactat într-un limbaj populist și politicianist și nu
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!