Pe lista investițiilor aprobate de guvern pentru a fi finanțate anul viitor se află și trei proiecte importante pentru dezvoltarea Maramureșului. Sunt proiecte începute, care trebuie finalizate, dar și un proiect nou, care va duce la creșterea economică a județului. – Barajul Runcu, a cărui construcție a început înainte de 1989, urmează să fie terminat în 2025, fiind asigurată suma de circa 103 milioane de lei necesară pentru finalizarea lucrărilor.

Proiectul este realizat într-un stadiu de 77%, iar valoarea lui totală se ridică la 460 milioane de lei.- Podul peste Tisa, proiect în valoare de peste 168 milioane de lei, se află în faza licitației pentru execuție. Acest obiectiv de investiții va contribui la dezvoltarea economică a Maramureșului și va asigura creșterea schimburilor comerciale din zonă. – Amenajarea râului Săsar, un proiect de care Baia Mare are mare nevoie, se află de asemenea pe lista investițiilor a căror finanțare a fost aprobată de guvern.
Lucrările urmează să fie finalizate în 2025, fiind într-un stadiu de realizare de 31%. Pentru finalizare mai sunt necesari circa 100 milioane de lei, valoarea totală a proiectului fiind de circa 132 milioane de lei. Toate aceste proiecte, pe care ni le-am asumat în fața maramureșenilor, vor duce la dezvoltarea județului și la asigurarea unui trai mai bun pentru cetățeni.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș
Foto: ziarmm.ro
Partajează acest conținut:

