Deputatul Florin-Alexandru Alexe: Am VOTAT proiectul de lege privind EFICIENȚA ENERGETICĂ
Am susținut în plenul Camerei Deputaților Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.
➤ Proiectul de lege are drept principal obiectiv modificarea şi completarea Legii nr.121/2014, în vederea asigurării unui cadru legislativ coerent în domeniul eficienţei energetice şi îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce decurg din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.
➤ Textul legislativ prevede ȋnființarea Direcției Eficiență Energetică, structura aflată ȋn subordinea Ministerului Energiei. Printre principalele sale atribuții, Direcția Eficiență Energetică va participa la elaborarea legislației primare şi secundare ȋn domeniu eficienței energetice şi va monitoriza implementarea Planului national de acțiune ȋn domeniul eficienței energetice. Totodată, aceastră structură va asigura comunicarea instituțională cu Comisia Europeană .
➤ PNL a votat pentru adoptarea Proiectului de Lege.
Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș
About author
You might also like
Deputatul Călin Bota: Tinerii liberali și-au ajutat bătrânii din comunitățile lor. Au spart lemne, le-au făcut cărări prin zăpadă și le-au oferit alimente
Implicarea în comunitate și sprijinul oferit celor care au nevoie de ajutor sunt cele mai importante lecții pentru tinerii noștri. Mă bucur că tinerii liberali din Maramureș au învățat această
Senatorul Țâgârlaș: Astăzi, am votat împotriva respingerii propunerii legislative privind modificarea și completarea legii 263/2010 privind sistemul de pensii publice
Astăzi, am votat împotriva respingerii propunerii legislative privind modificarea și completarea legii 263/2010 privind sistemul de pensii publice. Propunerea legislativă are ca scop reglementarea următoarelor măsuri: Stabilirea dreptului de urmaș
Adrian TODORAN – Scrisoare deschisă către băimăreni
Dragilor, Vă scriu aceste rânduri pentru a vă spune că m-am decis să candidez la funcţia de primar al municipiului Baia Mare, având un singur gând: să fac din Baia
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!