
Deputatul Florin Alexe (PNL): Se vor construi, amenaja și funcționa unități preșcolare și școlare aflate în subordinea Mitropoliei Basarabiei
În cadrul ședinței, am adoptat amendamente la Legea privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, precum și pentru modificarea art.2 din Legea nr.114/2007 privind sprijinul acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, Grecia.
În urma propunerii formulate de Daniel Gheorghe și Grupul Parlamentar PNL – Camera Deputaților, sumele alocate de la bugetul de stat vor putea fi destinate acoperirii construirii, amenajării și funcționării unor unități preșcolare și școlare aflate în subordinea Mitropoliei Basarabiei și susținerii activităților de catehizare și a activităților dedicate tinerilor și vârstnicilor.
Susținem activitatea Mitropoliei Basarabiei! Protejăm identitatea românească!
Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș
Partajează acest conținut:
Publică comentariul