BREAKING NEWS

Educație cu standarde europene la Baia Sprie: Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, complet modernizat și dotat cu laboratoare SMART

Elevii Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie învață, din acest an, într-o școală complet renovată și modernizată, care oferă condiții la standarde europene. Atmosfera din primele zile petrecute în noile săli de clasă a fost una plină de bucurie și emoție, pentru că fiecare detaliu, de la pereții luminoși și mobilierul nou până la dotările tehnologice, transmite grija pentru confortul și viitorul copiilor.

Noile spații de învățare sunt prietenoase, sigure și adaptate nevoilor elevilor. Tablele inteligente, tablele magnetice și imprimantele moderne fac lecțiile mai interactive și ușor de înțeles, iar laboratoarele dotate cu tehnologie de ultimă generație, laboratorul SMART și laboratorul de informatică, stimulează creativitatea, gândirea critică și interesul pentru domeniile tehnice.

Modernizarea unității de învățământ a adus un plus semnificativ calității actului educațional. Elevii beneficiază acum de un mediu modern, curat și inspirant, care îi motivează să învețe și să-și urmeze pasiunile.

„Copiii noștri merită cele mai bune condiții pentru a învăța și a-și construi viitorul aici, acasă. Renovarea și dotarea Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie este dovada că atunci când există voință și implicare, putem oferi generațiilor tinere ceea ce au nevoie pentru a reuși”, a transmis primarul Bîrda Sebastian Alin.

Intrarea în școala renovată marchează un moment important pentru întreaga comunitate școlară, un pas înainte spre o educație modernă, conectată la prezent și pregătită pentru viitor.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat