Liliana Moga, consilier județean PSD: ”Să nu facem discriminări între elevii de 10,00 ai Maramureșului”
Un proiect propus de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan face discriminări între elevii maramureșeni care au obținut nota 10,00 în cadrul probelor de la examenul de Bacalaureat, susținut în anul 2023. Proiectul de hotărâre lasă pe dinafară 58 de elevi maramureșeni care au obținut nota maximă la probe din cadrul examenului maturității, pe care executivul Consiliului Județean Maramureș nu le-a luat în calcul pentru premiere. În acest sens, apelul lansat de consilierul județean Liliana Moga, în numele grupului consilierilor județeni PSD este acela de a face dreptate pentru toți liceenii care au obținut nota 10,00 la una dintre probele examenului de Bacalaureat.
”Proiectul pe care și noi, consilierii județeni PSD Maramureș l-am votat este unul benefic, pentru că mereu vom susține orice proiect care premiază excelența în educație. Proiectul de hotărâre propus aprobării plenului spune clar că vor fi premiați toți elevii maramureșeni care au obținut cel puțin o notă de 10,00 la una dintre probele de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a, respectiv la disciplinele Matematică și Limba Română, dar și orice notă de 10,00 la probele examenului de Bacalaureat. Ce nu ni s-a comunicat, însă, este că în discuțiile pe care Ionel Bogdan le-a purtat cu inspectorul general adjunct al ISJ Maramureș, care este tot de la PNL, s-au luat în calcul doar elevii care au obținut nota maximă la disciplinele Matematică, Limba Română și Istorie, desi pe lângă aceste materii, Bacalaureatul are multe ale discipline la care se poate susține examen. Astfel, au fost lăsați pe dinafară 11 elevi maramureșeni care au obținut nota 10,00 la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, trei liceeni care au obținut punctaj maxim la Chimie organică TEO Nivel I/II, unul care a luat 10,00 în proba de la Filosofie, unul care s-a descurcat exemplar la Fizică TEH și alți 7 la Fizică TEO, 11 elevi cu nota 10,00 la proba de Geografie, 10 elevi care au susținut examenul din Informatică MI C/C++ dar și 14 elevi care au realizat punctajul maxim la Logică, argumentare și comunicare”, a declarat Liliana Moga, consilier județean PSD Maramureș.
Pentru că elevii maramureșeni trebuie apreciați și recompensați în egală măsură atunci când excelează în educație, Grupul consilierilor județeni PSD Maramureș îi cere lui Ionel Bogdan să nu facă discriminări între liceenii care au dat dovadă de performanță și să îi premieze pe toți la fel așa cum a fost aprobat și proiectul de hotărâre. O astfel de nedreptate făcută unor tineri de excelență ai Maramureșului nu poate fi acceptată de consilierii județeni PSD Maramureș. Pe cale de consecință, aceștia lansează un apel public către Ionel Bogdan de a veni cu un nou proiect de hotărâre care să cuprindă și numele celor 58 de elevi maramureșeni care au obținut 10,00 la probe ale examenului de Bacalaureat și care trebuie apreciați la fel ca și colegii lor care au obținut nota maximă la Matematică, Limba Română sau Istorie.
Biroul de presă al PSD Maramureș
About author
You might also like
PNL vrea VOT de 2 ZILE în diaspora la EUROPARLAMENTARE
„Am discutat astăzi, alături de colegii din Biroul Politic Național, o serie de decizii importante pentru activitatea PNL în următoarea perioadă: Am votat în unanimitate să susținem în coaliție ca
Propunere PNL: Fugarii internaționali vor fi trași la răspundere pentru cheltuielile repatrierii!
Fugarii internaționali vor fi trași la răspundere pentru cheltuielile repatrierii. Un proiect de lege, inițiat de Ministerul Justiției și adoptat în unanimitate de Senat prevede ca aceștia să suporte costurile
Klaus Iohannis: ,,România normală este țara din care tinerii nu-și vor mai dori să plece definitiv pentru că nu au șanse aici”
Prezent la Şcoala de Vară a Tineretului Național Liberal, președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL la alegerile prezidențiale din această toamnă, a lansat un atac la adresa guvernărilor PSD şi le-a
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!