Proiecte VOTATE, proiecte UITATE! Primarul Liviu Tămaș se face că PLOUĂ! Consilierii PNL și PMP insistă ca ele să fie puse în APLICARE

Proiecte VOTATE, proiecte UITATE! Primarul Liviu Tămaș se face că PLOUĂ! Consilierii PNL și PMP insistă ca ele să fie puse în APLICARE

Detectivul de Presă ȘOC! este singura publicație care a dezvăluit în ultimii doi ani de zile, constant, regimul mafiot al primarului din Budești, Liviu Tămaș care se credea atotputernic sub mantia protectoare a PSD.

După ce a căpușat aparatul executiv al primăriei și întrega activitate din jurul ei, Liviu Tămaș a comis o serie de ilegalități pe care le-am relatat pe larg. Le-a dat acoliților săi lucrări, pășuni și putere. Pe oameni i-a uitat când a venit vorba de problemele lor dar nu i-a iertat când a i-a încălțat cu biruri ilegale cum ar fi taxa pentru amenajamentele pastorale.

Opoziția a strâns rândurile și împreună cu cetățenii, care au participat adesea la ședințele de Consiliu Local, l-au determinat pe primarul abuziv să cedeze, înregistrând o primă victorie majoră cu obținerea unei hotărâri de împărțire echitabilă a pășunilor care până în acel moment erau date doar câtorva apropiați ai lui Liviu Tămaș.

Primarul a pierdut în instanță două procese intentate de consilierii din opoziție, a pierdut suportul electoral al cetățenilor dar nu și-a pierdut nesimțirea, latura dictatorială și nici pofta de a nu respecta hotărârile consilierilor în beneficiul budeștenilor.

Detectivul de Presă ȘOC! merge pe firul proiectelor votate și uitate de la Budești, de anul acesta. Nu de multă vreme, lucrurile s-au echilibrat în Consilul Local, Liviu Tămaș pierzând și puterea absolută asupra votului. Cu validarea cu scandal, procese și executări silite a unui nou consilier local, puterea este acum împărțită în felul următor: 4 consilieri PNL, 2 PMP și 4 PSD cu 2 UNPR, de la ultima formațiune politică fiind și viceprimarul. Adică elalitate, 6 la 6!

Grupul de consilieri PNL și PMP au propus anul acesta 5 proiecte de hotărâri care au și fost aprobate în Consiliul Local. Numai că de la vot la fapte mai trebuie și voința executivă a edilului, a viceprimarului și a aparatului din primărie. Pe Liviu Tămaș nu-l interesează decât să-și conserve procentele din sondaje, în scădere, adică să-și facă mai ușoară prăbușirea. Dar iată despre ce este vorba. Consilierii Vasile Berinde, Vasile Duma, Gheorghe Negrea, Ioan Marinca, Simion Pop și Vasile Tăut au făcut următoarele proiecte:

REȚEA da, APĂ ba!

Proiectul de Hotărâre privind branșarea cetățenilor din Budești la rețeaua nouă de apă pe cheltuială proprie, fără a fi percepută taxă de branșare este un eșec. De fapt nici rețeaua nu este nouă. Noi sunt doar promisiunile deșarte, din 2008 de când au început lucrările și abia a fost recepționată. Vorba aia, boală lungă, moarte sigură. Așa și cu rețeaua de apă. Oamenii au și uitat de când autoritățile o fac și refac. Adevărul e că nu funcționează cum trebuie.

La cele 11 cișmele, ba cuge, ba nu curge apă. Lucru de mântuială, bani aruncați, probleme tehnice și lucrări nesupravegheate sunt ingredientele unui insucces al primarului Liviu Tămaș, plătit timp de 10 ani de către Budeșteni.

De planul său de extindere și racorduri din cine știe ce fonduri se aude doar pe la crâșmă, nimic concret. Doar acolo oamenii îl mai cred. Uneori. Pentru că nu costă mai nimic, majoritatea cetățenilor vor să se lege la rețea și să nu mai aștepte ca inelul lui Arabella să le transforme visul de a avea apă în case în realitate, într-o Românie care tocmai a avut președinția Consiliului Europei. Cetățenii ei însă nu au avut apă la robinete, peste tot. Asta pentru că Rumburak de Budești face mai multă magie neagră decât administrație. Proiectul a fost aprobat în 14 ianuarie 2019.

AVOCAT din bani publici pentru el se POATE, pentru CETĂȚENI nu se poate

Proiectul de hotărâre privind stabilirea limitei de hotar (grănițuire) între Budești și Băiuț și aprobarea încheierii unui contract de asistență juridică și reprezentarea în instanță cu un cabinet de avocatură în vederea rezolvării situației a trecut și el. A trecut și timpul. Este al doilea an când oamenii nu-și mai pot primi banii de la APIA din cauza acestei situații. În fapt s-a constatat că în multe cazuri, cetețeni din Budești și cetățeni din Băiuț au în proprietate aceleași terenuri și practic nu se pot face plăți, pe aceleași suprafețe, la câte doi proprietari.

Liviu Tămaș, în mizerabila sa atitudine față de lege și cetățeni nu a pus în aplicare această hotărâre. De ce să beneficieze oamenii de bani de la APIA sau de serviciile unui avocat din bani publici?

Mafiotul a uitat că în ultimii doi ani de zile, cu complicitatea consilierilor-slugoi ai partidelor din care fac parte, a beneficiat de avocat, în toate procesele în care a luptat tocmai împotriva consilierilor adică a cetețenilor, pe banii lor. Că a și pierdut de fiecare dată sunt alte povești triste care vi le-am relatat cu alte ocazii.

Fără sală pentru POMENI, mizerie din plin

Și proiectul celor 6 consilieri de la PNL și PMP privind amenajarea unui spațiu de servit masa pentru diferite evenimente cum ar fi înmormântări, pomeni, în incinta Școlii Gimnaziale “Susani” (foto sus) și dotarea acestuia cu mese și scaune, a fost uitat.

Uitată este și mizeria din jurul clădirii. Atmosfera de paragină este vie. Oamenii nu au unde să-și comemoreze morții sau să dea o masă după înmormântări. De mulți ani, aceste evenimente i-au prins pe oameni pe afară, în ploaie, ca și cum necazul nu era destul.

Este adevărat că morții nu mai votează. Este adevărat și că Liviu Tămaș a dat alt fel de pomeni, firmelor de casă atunci când a vrut și i-au adus avantaje personale. Dar să faci din a-i umili pe oameni la înmormântări și pomeni un țel electoral doar pentru că proiectul este al altcuiva, înseamnă să fii Dracul în persoană.

DRUMURILE noastre poate…

Alte două proiecte, unul privind reparația drumurilor agricole de pe Coasta de la Susani și Coasta de la Josani și un altul privind lărgirea drumului comunal situat în amonte de podul de la Biserica Sfânta Treime și în aval de podul lui Baciu din localitate, au avut aceeași soartă. Au fost votate, de primar uitate. Ceva nou din partea acestui mincinos odios? Nu. Rumburak de Budești nu poate lărgi 100 de metri de drum pe unde nu pot trece două mașini, una pe lângă cealaltă, adică nu vrea să poată. Cetățeni afectați de situație. Primar afectat de indiferență.

Liviu Tămaș refuză, de la un moment dat, să ofere explicații la problemele semnalate de către Detectivul de Presă ȘOC! pentru o informare cât mai corectă a cititorilor și cetețăenilor din Budești în special. El poate să o facă oricând.

Contactat telefonic, consilierul Simion Pop (foto jos), ne-a declarat și în numele celorlalți autori ai proiectelor mai sus menționate:

“Noi am avut și avem bună-voință în continuare. Am inițiat acele proiecte la care faceți referire și am reușit să le trecem în Consiliul Local. Nu ne mulțumim doar cu acest lucru. Vom face în continuare toate demersurile pentru ca ele să fie puse în aplicare. Este interesul atâtor cetățeni la mijloc! Vă invităm să filmați, să vorbiți cu oamenii, să vedeți ce părere au despre toate acestea”.

Detectivul de Presă ȘOC!

Previous A FURAT cablurile electrice. Polițiștii l-au prins pe hoțul de 23 de ani
Next Caz INCREDIBIL în Maramureș. O femeie A RECLAMAT un FURT. A fost prinsă cu MINCIUNA de... CÂINELE polițist Teba. Vezi cum s-a întâmplat totul

About author

You might also like

Anchete 0 Comments

Moderna SALĂ DE SPORT din Recea E DIN RIGIPS-CARTON ȘI SE RUPE!

> Investiția de 34 miliarde lei vechi e un dezastru, dar edilul Pavel Octavian a fost premiat de curând pentru acestă catastrofă > Pereții interiori sunt din rigips-carton și se

Anchete 0 Comments

TEAMA DE PUȘCĂRIE, miza amânării Festivalului Castanelor – Cătăline, ÎNCOTRO ne ÎNTORCI? (V)

Contestată de multă lume, Sărbătoarea Castanelor, care de-a lungul istoriei sale a purtat mai multe nume, este totuși cea mai cunoscută și apreciată manifestare publică de către băimăreni și nu

Anchete 0 Comments

ANCHETA privind COLECTAREA de fonduri de către Asociația de Părinți de la “BLAGA” s-a ÎNCHEIAT

În perioada 12.02 – 23.02. 2018, la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”, Baia Mare, s-a desfășurat inspecția tematică ”Evaluarea managementului școlar și instituțional”. Această inspecție a fost demarată ca urmare a

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply