Un gest de solidaritate se transformă în sprijin concret pentru copiii internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Secția Pediatrie a primit noi echipamente medicale, achiziționate și donate prin implicarea Rotaract T.E.A.M. Baia Mare.
Echipamentele sunt destinate celor două saloane de terapie intensivă intermediară pentru copii și vor contribui la îmbunătățirea condițiilor în care micii pacienți sunt îngrijiți și tratați.
Reprezentanții Spitalului Județean au transmis public un mesaj de mulțumire către Rotaract T.E.A.M. Baia Mare pentru implicarea și generozitatea de care membrii organizației au dat dovadă.
„Cu recunoștință, mulțumim Rotaract T.E.A.M. Baia Mare pentru implicare, generozitate și pentru sprijinul oferit Secției Pediatrie”, au transmis reprezentanții unității medicale.
Dincolo de valoarea materială a donației, inițiativa vine în sprijinul unei zone extrem de sensibile a spitalului, acolo unde copiii care necesită o supraveghere și o îngrijire mai atentă au nevoie de condiții medicale cât mai bune.
Spitalul a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului și au ales să susțină Secția Pediatrie.
„Fiecare contribuție contează, iar fiecare gest de bine ajunge, în cele din urmă, acolo unde este cel mai important: la copii”, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Partajează acest conținut: